Istoria & Geografia

Istoria Maltei

2011-11-27T20:46:00.001+02:00

Vă prezint un scurt istoric al Maltei, al insulei-stat situată în Marea Mediterană. Să vedem câteva date generale.

Nume: Republica Malta;
Situare: Stat insular, în partea sudică a Europei;
Vecini - state apropiate - Italia cu insula Sicilia la 90 de km în Nord și Tunisia la 290 km în Vest-Sud-Vest;
Suprafața: 390 km pătrați;
Populație - 404.000 loc;
Capitala - Valetta;
Limbi oficiale - Malteza și engleza;
Culte: romano-catolici în proporție de 93%;
Republică parlamentară cu parlament unicameral denumit Camera Reprezentanților cu 65 de membri;
PIB total - 4.913 milioane dolari;
Venit pe cap de locuitor: 18.720 dolari.

Primii locuitori ai Maltei sunt atestați a fi originari din Sicilia și se stabilesc în insulă în mileniul V - IV î. Hr. Malta are o poziție cheie în Marea Mediterană fiind un punct strategic, de legătură, între Europa și Africa sau Asia.

Aici a fost fondată o colonie feniciană încă din antichitate și schimburile comerciale sunt active. În limba feniciană, Malta înseamnă refugiu. A intrat în subordinea Cartaginei între secolele V - III și după ce Cartagina își pierde din influență datorită războielor punice ajunge pe mâna Romei ce o stăpânește între 218 î Hr. și 395 d. Hr.
Urmează vandali și ostrogoți să-și impună autoritatea între secolele V - VI d. Hr. Imperiul Bizantin în momentele sale de expansiune ajunge a dispune și de Malta între 533 și 870.
Este cucerită de arabi în 870 și din 1090 este atașată insulei Sicilia de către normanzi. În 1530, împăratul Carol V cedează Malta către Ordinul Cavalerilor Ioaniți și în 1565 acești reușesc să apere insula de o invazie a Imperiului Otoman ce ajunsese la apogeul puterii sale în secolul al XVI-lea.
Ocupată de Napoleon Bonaparte în 1798 și pierdută în fața Marii Britanii peste doar doi ani de zile.
Congresul de la Viena din 1814 - 1815 o consfințește ca și colonie engleză.
Este puternic fortificată și devine o importantă bază navală pentru Marea Britanie în Marea Mediterană. Interesele britanicilor erau de a proteja Egiptul, canalul Suez și în mod indirect, cea mai valoroasă posesiune a lor din imperiul colonial, India.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial ajunge cel mai bombardat teritoriu cu peste 1.200 de raiduri ale aviație italiene și germane.
În 1947 își obține autonomia internă și din 13.12.1974 se proclamă republică.
Viața politică este dominată de două partide politice: Partidul Laburist, Partidul Naționalist. Ultimele forțe militare britanice sunt retrase în 1979. Din 1.V.2004 este membru al U. E și asta după ce s-a desfășurat o adevărată dispută politică pro sau contra aderare. Partidul Laburist a fost împotrivă și a optat mereu pentru o politică de neutralitate.

Carpații Orientali - Grupa nordică

2011-10-17T23:32:00.000+03:00

Este o sinteză care se poate dovedi utilă.

1. Limitele
- Nord - Granița cu Ucraina;
- Sud - depresiunea Dornelor și Câmpulung Moldovenesc;
- Vest - Depresiunea Transilvaniei și Dealurile de Vest;
- Est - Podișul Moldovei.

2. Caracteristicile reliefului și subdiviziunile
Altitudini - au cele mai mari altitudini din Carpații Orientali; altitudinile maxime depășesc 2200 m în Munții Rodnei cu vârful Pietrosul la 2.303 m;
Forme de relief - munții vulcanici, releif glaciar, forme de relief dezvoltate pe șisturi cristaline, forme dezvoltate pe fliș sau roci sedimentare.
Subdiviziuni:
Munții vulcanici - Oaș, Gutâi, Țibleș;
Munții Rodnei, Munții Maramureșului, Depresiunea Maramureșului, Munții Bârgâului, Munții Suhardului;
Obcinele Bucovinei: Obcina Mestecăniș, Obcina Feredeului, Obcina Mare;
Depresiunea Dornelor, Despresiunea Câmpulung Moldovenesc.

3. Clima
Factorii care determină clima: relieful prin altitudine, dispunerea munților, existența depresiunilor și poziția geografică în nordul țării. Temperatura medie anuală este cuprinsă între - 6 și 2 grade Celsius. Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 1000 și 1200 mm și chiar peste 1200 mm.
Climatul poate fi catalogat ca și climat de munte, climat de depresiuni intramontane, climat alpin.
Influențele climatice exterioare sunt oceanice în vest și baltice în partea de est.

4. Hidrografia
Râuri: Tisa cu Vișeul și Iza, Șomeșul Mare, Sălăuța, Tur, Lăpuș, Bistrița, Moldova, Suceava;
Lacuri: lacuri glaciare în Munții Rodnei, lacuri în masive de sare în Depresiunea Maramureșului;
Ape subterane: bicarbonatate în munții vulcanici și izvoare minerale în Vatra Dornei.

5. Vegetația, fauna, solurile și monumente ale naturii:
Vegetația - zona alpină în Munții Rodnei, păduri de conifere, păduri de amestec, păduri de fag;
Faună: capra neagră și animale specifice în zona de pădure;
Solurile: spodosoluri;
Monumente ale naturii: Creasta Cocoșului în Munții Gutâi, Piterosul Mare, Izvorul Tăușoarelor în Munții Rodnei, Tinovul Gîina, Poiana Stampei.

Bibliografie: Bogdan Teodorescu, Octavian Mândruț, Sinteze, teste și bareme de istorie și geografie, Editura Corint, București, 2001, p. 162 - 163.

Grigorie Callimachi - domnitor fanariot

2011-10-17T23:11:00.001+03:00

Face parte dintr-un serial de articole dedicate domniilor fanariote.

Familia Callimachi provenea din ținutul Orheiului, din Moldova fiind de origine românească. Grigorie Callimachi s-a născut pe la 1.735 și a fost numit domnitor al Moldovei în locul tatălui său cu sprijinul unor nobili fanarioți: Ioan și Nicolae Șutu.
A sporit o dare numită ajutornița ce era percepută pe fiecare gospodărie.
Au fost continuate lucrările la Mânăstirea Sfântul Spiridon din Iași, care este ridicată în 1763la rangul de stavropighie patriarhală, iar egumenul mânăstirii este hirotonit arhiereu titular de Irinupolis.
S-a confruntat cu intrigile lui Constantin Racoviță care dorea să obțină tronul Moldovei și instiga ca Grigore Callimachi să fie raportat la Poarta Otomană.
A fost mazilit în 1764 și a fost înlocuit cu Grigore III Ghica.
Revine la tronul Moldovei în anul 1867, un rol important îl avea Nicolae Șutu - mare dragoman al Porții. Adevărata guvernare era în mâinile acestuia.
Dorind a ieși în evidență față de Imperiul Otoman, Grigore Callimachi cere ca armata otomană să fie cantonată la Iași determinând spaima locuitorilor ce aleg să se refugieze în mânăstiri și să lase casele fără apărare de jaf.
A fost bănuit de negocieri secrete și acuzat de alimentarea cu provizii în mod necorespunzător către armata otomană fiind mazilit în 1769. Este întemnițat, strangulat și capul îi este tăiat tot în 1769.

Bibliografie: Mihai Țipău, Domnii fanarioți în Țările Române (1711 - 1821), Editura Omonia, București, 2008, p. 51 - 52.

Refresh

2011-10-17T22:57:00.001+03:00

Am cumpărat un domeniu .com îndepârtând acel blogspot din coadă.
Blogul I-G.com este în continuare pe platforma blogger.
O să aduc conținut nou și sper de la 2 - 300 de unici pe zi să ajung până la 1k unici pe zi până la sfârșitul anului și mai ales să vă aduc articole care să vă ajute, să vă ofere informații noi.
Baftă tuturor.

Imperiul Roman de Răsărit - schiţă de lecţie

2011-02-28T00:02:00.000+02:00

Cauzele menţinerii Imperiul Roman de Răsărit:

- situaţia economică înfloritoare;
- Imperiul era bine administrat;
- Împăratul dispunea de o armată puternică.
Imperiul Roman de Răsărit în timpul lui Justinian (527 – 565):
- încercarea lu Justinian de a reface Imperiul Roman prin cuceriri;
- răscoala Nika din 532;
- atacurile popoarelor migratoare la graniţele imperiului – slavii;
Formarea societaţii medievale în Imperiul Bizantin:
- menţinerea unui element important reprezentat de ţărănimea liberă;
- ţăranii liberi sunt transformaţi treptat în ţărani dependenţi;
Rolul Imperiului Bizantin în societatea medievală:
- economic dat de înflorirea comerţului şi meşteşugurilor;
- politic şi anume influenţa sa în peninsula Balcanică şi aderarea acestor popoare la religia ortodoxă;
- a ajutat la menţinerea factorului de influenţă roman în estul Europei.

China în antichitate - rezumat

2011-02-27T23:48:00.000+02:00

Cea mai mare ţară din lume ca număr de locuitori din prezent are o istorie îndelungată şi plină de schimbări tumultoase.

Mai multe triburi chineze se luptau pentru putere şi unul din nord a reuşit în secolul al XVII-lea î.Hr să le supună sub autoritatea sa pe celelalte. Valea pe care s-a format prima entitate ce poate fi considerată stat a fost pe malurile fluviului Galben. La conducere se afla un împărat, ce era considerat fiul cerului şi baza pe care îşi întemeia puterea era dată de armată şi birocraţia numeroasă formată din funcţionari.

La conducerea statului s-a perindat o suită pestriţă de împăraţi organizate în dinastii. Cele mai cunoscute şi importante dinastii sunt Cin şi Han ce s-au desfăşurat ca timp între secolele III î. Hr. şi III d. Hr.

Modul de viaţa în China antică este asemănător şi altor state din perioada respectivă. Aristocraţia trăia în palate şi se bucura de privilegii pe care omul de rând putea doar să le viseze. Nivelul de sofisticare a atins culme înalte în China. Casele celor bogaţi aveau mobilă luxoasă, se delectau cu păsări şi animale rare, hainele erau brodate cu aur şi argint. Principala ocupaţie a unui nobil chinez era de a participa la conflictele armate sau diverse sarcini organizatorice.

Ţăranul şi mesteşugarul sunt categoriile sociale dominante ca număr cu condiţii de viaţa modeste sau de-a dreptul sărăcăcioase. Se hrăneau cu alimente precum supa de orz, peşte sărat, scoici. Hainele erau utilizate până la scoaterea din uz totală. Erau întâlniţi şi sclavi în China antică, iar târgurile de gen erau foarte numeroase.

Condiţiile de viaţă precare au determinat izbucnirea unor răscoale sângeroase. Dinastia Han este responsabilă pentru dezvoltarea sclavagismului. Cele mai importante şi cunoscute răscoale sunt cele ale Sprâncenelor Roşii (17 – 25 d. Hr.) şi Turbanele Galbene (184 – 200). Au durat mulţi ani şi au implicat un număr mare de participanţi chiar şi din rândul sclavilor. Problema răsculaţilor era că şi chiar în spatele unor victorii răsunătoare nu ştiau să organizeze statul, nu găseau soluţii de îmbunătăţire şi în timp au trebuit să se recunoască învinşi de armata împăratului ce beneficia de un echipament superior.

Luptele interne au făcut din China o pradă uşoară pentru triburile nomade ce abia aşteptau a porni expediţiile de jaf. S-a ajuns ca statul chinez să nu mai fie centralizat şi influenţa sa în acest colţ de lume să fie redusă.

Palatul Potala din Lhasa

2011-02-19T16:00:00.000+02:00

Tibetul este cunoscut prin al său Dalai Lama. La 3700 metri altitudine se află capitala tibetană Lhasa cu ceea ce a fost reşedinţa oficială a lui Dalai Lama până în 1959 când autorităţile chineze le-au pus gând rău. Lamaismul este o religie derivată din budism ce a înmagazinat şi o suită însemnată a tradiţiilor oferite de religiile montane din zonă. În mijlocul Palatului Alb este ridicat Palatul Roşu construit cu jumătate de secol mai târziu - secolul al XVII-lea. Construcţia cu 13 etaje ce se ridică pe munte este un simbol al dorinţei de libertate a tibetanilor care după 40 de ani sub stăpânirea chineză nu se lasă mai prejos.

Palatul Potala din Lhasa face parte din patrimoniul UNESCO încă din 1994.

Ce este relieful?

2011-02-19T15:45:00.001+02:00

Definiţie:

Relieful reprezintă totalitatea formelor pozitive şi negative existente la nivelul suprafeţei superioare a scoarţei; au rezultat în urma acţiunii agenţilor interni (au dimensiunile cele mai mari precum ar fi continentele şi bazinele oceanice) şi externi (dimensiuni variabile şi o evoluţie rapidă cu ar fi văile, terasele, albiile râurilor, etc).

Geografia se identifică cu mediul geografic. La rândul său mediul geografic este format din şase componenete: relieful, apele, aerul, vieţuitoarele, solul şi omul cu ale sale activităţi.

Relieful ca sistem este alcătuit dintr-o infinitate de elemente cu dimensiuni, evoluţie şi geneză diferite. Fiecare dintre ele pot fi circumscrise într-o ierarhie foarte bine definită. Orice formă de relief este delimitată de două suprafeţe. Relieful constituie un sistem deschis întrucât permanent între el şi sistemele cu care intră în contact se înregistrează schimburi de materie şi energie la scară redusă variabilă.

Relieful este un sistem complex ierarhizat, caracteristică determinată de poziţia acestui înveliş faţă de locul şi direcţiile de acţiune ale agenţilor care creează multitudinea de forme ce au dimensiuni şi evoluţii variate.

Cea mai mare formă de relief este Globul terestru ce reprezintă un rezultat al concentrării de miliarde de ani a materiei cosmice. Urmează continentele şi bazinele oceanice: Europa, Asia, Africa, America, Antarctida, Australia, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian şi Oceanul Arctic. Pe uscat se adaugă o multitudine de forme de relief rezultate prin acţiunea agenţilor externi (apă, vânt, om).

Cele mai importante criterii de ierarhizare ale formelor de relief sunt:

- factorii genetici;

- fizionomia, dimensiunile şi vârsta.

Geomorfologia este ştiinta care se ocupă cu studiul reliefului.

Procesul de romanizare în Dacia

2011-02-19T13:24:00.000+02:00

În articolul ce urmează am să vă vorbesc despre factori ce au contribuit la romanizarea din spaţiul provinciei romane Dacia între 106 şi 275 când are loc retragerea aureliană.

1. Organizarea politico-administrativă:

Provincie romană din anul 106 când intră în directa subordine a împăratului. A cunoscut mai multe reorganizări succesive încă din timpul împăratului roman Hadrian (117 - 138). Era împărţită în Dacia Superior (Transilvania şi Banatul), Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Inferior (Banat şi Oltenia);

2. Armata:

Sunt estimat trupe ce depăşeau lejer 200.000 de oameni. Personal le consider exagerate fie dacă s-ar lua în calcul şi trupele auxiliare recrutate la nivel local. Armata romană era formată din cetăţeni romani - legiunile şi cei care aspirau la statutul de cetăţean - trupele auxiliare. Erau construite castre. Legiunile ce au staţionat în Dacia:

- legiunea a VII-a Claudia;

- legiunea a IV-a Flavia Felix;

- legiunea a V-a Macedonica.

3. Veteranii:

Sunt extrem de importanţi în procesul de romanizare. Ieşiţi din slujba armatei se bucurau de mare respect pe plan local. De obicei primeau diverse funcţii municipale şi administrative. Veteranii din trupele auxiliare aveau dreptul de a se căsători în regiunea pe care au apărat-o, primesc o răsplată bănească şi foarte important - împroprietărirea cu pământ. Există documente scrise în care este atestată lăsarea la vatră a unor trupe la nivel local.

4. Coloniştii:

Dacia avea terenuri întinse ce aşteptau a fi cultivate şi mai ales desţelenite deoarece la vremea respectivă 80% din teritoriul României actuale era acoperit de pădure. A fost o colonizare masivă şi organizată de statul roman. Erau aduşi din întreaga lume romană pentru cultivarea ogoarelor şi popularea oraşelor. Provinciile din care erau selectaţi: Hispania, Gallia, Noricum, Pannonia, Illyricum, Africa. Erau întâlniţi mai ales la sat denumit vicus ce avea o reţea stradală şi un centru civic. Este atestată arheologic o întrepătrundere ce va permite simbioza etnică şi lingvistică.

5. Urbanizarea:

Este cunoscut faptul că Roma era o civilizaţie urbană şi modelul său a prins în întreg imperiul. Ptolemeu menţionează la jumătatea secolului al II-lea peste 40 de oraşe în Dacia romană. Oraşele din Dacia şi Moesia respectau tiparul roman fiind organizate în municipia şi coloniae. Municipii erau Aegyssus, Dierna, Porolissum, Tibiscum, iar colonii: Apulum, Drobeta, Sarmisegetusa, Napoca, Potaissa, Romula.

6. Viaţa religioasă:

A avut loc o întrepătrundere în aces sens între elementele dacice şi cele romane. Predomină adorarea divinităţilor romane precum Jupiter, Junona, Minerva, Venus, Diana. Practicarea cultelor respective şi aderarea sub nume romane ale unor zeităţi locale precum Beudis, Zamolxis sunt premise semnificative ale romanizării. Menţinerea cultului cavalerului trac aduce un plus în domeniul elementelor locale păstrate în acest sincretism religios.

7. Viaţa economică:

Agricultura era cea mai importantă ocupaţie a autohtonilor şi terminologia agrară a devenit una comună. Sunt confirmate izvoare numeroase referitoare la colegiile fierarilor, lecticarilor, luntraşilor, plutaşilor, negustorilor de lână, etc.

8. Dreptul:

Normal că se ajungeau la diverse litigii iar dreptul roman consacra principiile bunei credinţe şi echităţii. Normele juridice romane au fost adoptate în Dacia încă din 106.

9. Viaţa culturală:

A consfinţit adoptarea limbii latine de către populaţia daco-romană ca metodă. Documentele arheologice confirmă existenţa unor şcoli la nivel incipient, sunt descoperite tăbliţe cerate la Geoagiu, Sarmizegetusa, Vetel, Zam.

Help me :)

2011-02-11T09:08:00.000+02:00

Un simplu click - aici.

Dicţionar de personalităţi din antichitate

2011-01-31T18:00:00.000+02:00

Homer - cca secolul VIII î. Hr.:

- poet epic grec. Biografia sa este puţin cunoscută: se ştie doar că 7 cetăţi antice îşi disputau cinstea de a-i fi considerate patrie şi că numele său adevărat ar fi fost Melesigenes. Istoria literaturii înclină să creadă că Iliada şi Odiseea au avut, de fapt, autori diferiţi şi că au fost elaborate la distanţă de câteva decenii;

Hesiod - cca secolul VIII î. Hr.:

- cel mai important poet al epocii arhaice, alături de Homer. Puţinele informaţii pe care le avem despre viaţa sa sunt cuprinse chiar în scrierile care-i aparţin. Păstor şi agricultor de condiţie modestă, nu a părăsit, se pare, decât într-o singură împrejurare zona sa natală Beoţia. Pe lângă poemul didactic "Munci şi zile" (822 versuri) s-au mai păstrat "Theogonia" - un poem de factură filosofică, unica cosmogonie mitică păstrată integral (legendă despre naşterea Universului);

Tirteu - secolul VII î. Hr.:

- poet elegiac grec, spartan. A trăit în Laconia. Poemele sale sunt adevărate imnuri de luptă, ce ar fi încurajat trupele cetăţii sale în războaie;

Safo sau Sappho - 630 - 570 î. Hr.:

- poetă lirică greacă. A trăit la Mytilene, pe insula Lesbos şi vreme de un deceniu în Sicilia. Deşi din opera sa nu s-a păstrat decât un imn dedicat Afroditei şi fragmente din câteva poeme, a fost considerată o mare personalitate, datorită modului în care şi-a dezvoltat sentimentele în literatură şi prin tematica strict feminină a creaţiei sale;

Horaţius - 65 - 8 î. Hr.:

- poet latin. Fiului unui sclav eliberat sau libert. A primit o educaţie aleasă: studii de gramatică şi de filosofie la Roma, dar şi la Atena. Primele sale satire îi atrag atenţia lui Mecena, care îi oferă proprietate în apropiere de Tibru. Apreciat de Octavian Augustus pentru care a scris "Carmen Secularae";

Vergilius - 70 - 19 î. Hr.:

- poet latin. A avut studii de greacă şi filosofie. Succesul primei sale culegeri de versuri "Bucolicele" îl aduce în cercul lui Mecena, la îndemnul căruia scrie "Georgicele", un poem didactic în 4 cărţi consacrat culturii cerealelor, pomilor şi viţei de vie. Epopeea "Eneida" în care conturează portretul lui Aeneas, modelul cetăţeanului în vremea împăratului Octavian Augustus;

Ovidius - 43 î. Hr - 17 d. Hr.:

- poet latin născut la Sulmona, a făcut studii de retorică, desăvârşite pe tărâmul Eladei. S-a bucurat de aprecierea deosebită a împăratului Octavian Augustus. Din motive neelucidate până în prezent a fost exilat la Tomis (Constanţa din prezent), în jurul anului 8 d. Hr unde a rămas până la moartea sa. Este autorul poemelor "Arta iubirii" şi "Metamorfoze" în care a prelucrat 250 de legende, de la crearea universului la apoteoza lui Caesar. Din exil a trimis la Roma două cicluri de scrisori în versuri: "Tristele" şi "Ponticele";

Eschil - 525 - 456 î. Hr.:

- s-a născut într-o familie de aristocraţi. A participat sau cel puţin a fost martor la celebrele războaie medice dintre Elada şi Imperiul Persan. Şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului fiind autor a peste 90 de tragedii şi drame din care s-au păstrat doar şapte. Cele mai cunoscute sunt "Perşii", "Cei şapte împotriva Tebei", "Prometeu înlănţuit". Eschil a consacrat forma tragediei, a introdus al doilea actor;

Sofocle - 496 - 405 î. Hr.:

- poet tragic grec. Cariera politică la Atena dublată de o prolifică activitate de autor dramatic, într-o permanentă rivalitate cu Eschil. A scris şi el peste 120 de piese, dar numărul celor care s-au păstrat este tot în număr de şapte. Cele mai cunoscute sunt "Antigona", "Electra", Oedip rege", "Oedip la Colona". Opera lui Sofocle marchează apogeul genului tragic în secolul V î. Hr.;

Euripide - 480 - 406 î. Hr.:

- poet tragic grec. A rămas departe de viaţa politică consacrându-se filosofiei şi dramaturgiei. Nu s-a bucurat de faimă în timpul vieţii, posteritatea descoperindu-i opera. A scris 92 de piese, şi doar 18 au ajuns până în prezent. Este vorba despre capodopere precum "Medeea", "Hecuba", "Troienele", "Ifigenia la Aulis", "Ifigenia din Taurida". Noutatea în teatrul lui o reprezenta o altă viziune asupra divinităţii - în general, discreditată.

Aristofan - 445 - 380 î. Hr.:

- poet comic grec. A studiat gramatica, retorica, muzica şi filosofia. Evenimentele războiului peloponesiac (431 - 404 î- Hr. războiu dintre Sparta şi Atena pentru supremaţia în peninsula Pelopones). S-au păstrat 11 din cele 44 de comedii scrise de Aristofan. Numele unora dintre ele: "Norii", "Viespele", "Pacea". Comediile sale beneficiau de o montare grandioasă, prin intensa participare a corului şi parabază (întreruperea fluxului comic cu un discurs grav). Valoarea deosebită a teatrului lui Aristofan se datorează invenţiei lingvistice, supleţei stilului şi imaginaţiei sale bogate;

Plautus - 250 - 184 î. Hr.:

- poet comic latin. Autor a peste 130 de comedii, din care au supravieţuit doar 20. Cele care au beneficiat de o recunoaştere unanimă sunt: "Amphitryo", "Comedia măgarilor" sau "Soldatul fanfaron". Teatrul lui Plautus înfăţişează societatea romană, de la capătul celui de-al doilea război punic desfăşurat între Cartagina şi Roma. Vivacitatea discursului l-a consacrat pe Plautus ca pe unul dintre cei mai populari poeţi comici latini.

Continuarea în curând.

Texte istorice legate de Dacia romană

2011-01-24T22:35:00.000+02:00

Sărbătorirea victoriei lui Traian - Dio Cassius, Istoria romană:

"La Roma, timp de o sută douăzeci şi trei de zile s-au ţinut lanţ spectacolele în care au fost ucise până la zece mii de animale sălbatice şi domestice, în care au luptat zece mii de gladiatori (...) În For, ridică o Columnă foarte înaltă, destinată să-i fie monument funerar şi totodată dovadă a lucrărilor de înfrumuseţare a acestei pieţe".

Coloniştii romani - Diplomă militară datată cca 108, descoperită în Serbia la Ranovac:

"Celor care se află în Dacia, sub ordinele lui Decimus Terentius Scaurianus (primul guvernator al Daciei), celor lăsaţi la vatră cu cinste, după douăzeci şi cinci de ani de serviciu militar (...) le-a dat cetăţenie şi legitimarea căsătoriei cu soţiile pe care le-ar fi avut atunci când li s-a dat cetăţenia".

Dacii liberi primesc loturi de pământ - Dio Cassius, Istoria romană:

"Sabinianus (legatus augusti pro praetore în Dacia) aduse sub stăpânirea sa şi douăsprezece mii de daci (liberi), alungaţi din ţara lor de baştină şi care se pregăteau să dea ajutor altora, făgăduindu-le loturi de pământ în Dacia romană. (...) Pe vremea lui a fost nevoit să ducă mai multe războaie împotriva barbarilor care locuiau dincolo de hotarele Daciei".

Hadrian a dezafectat podul de la Drobeta - Dio Cassius, Istoria romană:

"Traian temându-se ca nu cumva, în perioada în care Istrul îngheaţă, romanii care se găsesc dincolo de fluviu să fie atacaţi, l-a construit pentru a putea să le trimită lesne ajutor la nevoi peste el. Hadrian, dimpotrivă, îngrijorat ca nu cumva barbarii, după ce vor fi doborât posturile de pază, să găsească trecerea lesnicioasă pe aici, pentru a invada Moesia, i-a dărâmat structura superioară".

Retragerea aureliană din Dacia - Rufius Festus, Scurtă istorie a poporului roman:

"Traian i-a învins pe dacii lui Decebal şi a transformat în provincie romană teritoriul de dincolo de Dunăre; aceasta are de jur-împrejur un milion de paşi; dar în timpul împăratului Gallienus a fost pierdută, iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat două Dacii în regiunea Moesiei şi a Dardaniei".

Oraşele Greciei Antice

2011-01-23T20:22:00.000+02:00

I. Sparta:

A apărut prin unirea a cinci aşezări rurale: Pitane, Messos, Limnbal, Konoura şi Dyma. Acestea au format nucleul viitorului stat laconian, continuu extins în detrimentul vecinilor până în secolul VII î.e.n. Comunitatea spartană potrivit lui Plutarh număra 9.000 de membri numiţi şi capi de familie. Celelalte unităţi tribale ce înconjurau Sparta nu aveau drepturi cetăţeneşti în cadrul comunităţii. Ele aveau un statut politico-social aparte, purtând denumirea de periokeis. Exista şi o populaţia aservită numită heilotoi.

Regalitatea - sub forma unei duble familii domnitoare - este o rămăşiţă a unei probabile alianţe dintre două mari unităţi tribale. Atribuţiile regelui au fost reduse în continuu rămânând mai mult un simbol. În secolul V î.e.n. se hotărăşte ca numai unul dintre regi să conducă oastea în război.

Fiecare cetăţean care trecea de vârsta de 30 ani devenea membru al adunării cetăţeneşti desemnată prin termenzul apella. Se întrunea lunar, dar cel mai important era sfatul bătrânilor sau gerousia format din treizeci de membri incluzând şi cele două capete încoronate. Una dintre condiţii era să aibă minim 60 de ani şi erau aleşi pe viaţă din cadrul apella. Propunerile regelui şi ale sfatului bătrânului erau aprobate sau dezaprobate de către cetăţeni prin intermediul aclamaţiilor.

Iniţial, jurisidicţia civilă era în mâna eforatului. Avea cinci membri. În timp atribuţiile sale au crescut ajungând în conflict cu cei doi regi sau cu sfatul bătrânilor.

Sistemul de educaţie spartan era dominat de către elemente primitive şi principala sa orientare - războiul. Se insista pe formarea luptătorului, pe disciplină, patriotism, intransigenţă. Modelul lor se va dovedi de succes învingând Atena în războiul peleoponesiac.

II. Atena:

Oraşul a apărut prin formarea unei legături mai strânse de ordin comercial între micile formaţiuni din regiunea Attica, Beoţia undeva în jurul secolelor VIII - VII. Atena beneficia de o poziţie înaltă care o străjuia în nord-vest şi anume Parnas unde avea să se construiască Acropolis în cinstea zeiţiei care patrona oraşul. Se atribuie formarea unei legătri mai strânse sau synoikii între formaţiunile din Attica, regelui legendar Theseus. Autoritatea regilor şi la Atena a devenit limitată. Arhontele era magistrul suprem în oraş jucând şi rolul de judecător suprem. Organizarea teritorială a Attici era făcută în jurul a patru triburi:

- geleontes - strălucitorii;

- aigikoreis - păzitorii de capre;

- ardageis - meşteşugarii;

- hopleites - soldaţii înarmaţi greu.

Oragnele principale de conducere ale cetaţii ateniene erau: sfatul bătrânilor sau boule şi adunarea poporului numită ecclesia. Populaţia liberă era grupată distinct în:

- eupatridai - descendenţi geleontes;

- georgoi - agricultori liberi şi posesori ai unor loturi de pământ restrânse;

- demiurgoi - meşteşugari.

Participau la ecclesia. Datorită comerţului s-a ajuns ca în timp să devină mai importantă averea personală faţă de lotul de pământ sau originea familială subminând aristocraţia tradiţională. În schimburile comerciale era utilizată moneda faţă de schimbul de produse sau trocul.

III. Corint:

Un factor important pentru aparţia şi dezvoltarea oraşului a fost dat de poziţia sa geografică cu două porturi la vest şi est. Se adaugă o câmpie mică şi fertilă. Un loc important îl aveau meşteşugurile ce ajutau la realizarea unui comerţ înfloritor. Au jucat un rol important în navigaţia pe Marea Mediterană până la mijlocul secolului a VI-lea î. Hr. Au întemeiat colonii cunoscute precum Syracusa sau Corcyra. Ajunseseră să dispună de un adevărat imperiu colonial. Se bătea monedă. Pe plan politic au trebuit să ducă o politică de echilibru între Sparta şi Atena.

IV. Megara:

La fel ca şi restul marilor cetaţi ale Greciei îşi datorează strălucirea comerţului şi meşteşugurilor. Au întemeiat numeroase colonii. Situată între Corint şi Atena a fost nevoită să joace un rol politic secund.

V. Ephes:

Se afla la capătul drumului ce lega Sardes de Mesopotamia. A fost celebru pentru industria de lux şi considerat un oraş al bancherilor. Era celebrată zeiţa Artemis. Templul închinat acestei zeiţe numit şi Artemision a fost declarat a fi una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

VI. Samos:

A fost un oraş cunoscut pentru meşteşugari săi. Aristocraţia s-a confruntat cu categoria socială a meşteşugarilor şi cu navigatori, s-au dat adevărate lupte de ordin politic. Liniştea a fost instaurată prin intermediul unui tiran - Polycrates în secolul VI î. Hr. A încercat chiar să devină hegemon al grecilor atrăgând privirile Spartei şi ale Imperiului Persan. A sfârşit prin a fi crucificat. A fortificat anterior cetatea şi fortul, a construit un apeduct pentru aducerea apei.

VI. Milet:

Situat în continentul asiatic. Ruinele oraşului sunt în acest moment exclusiv pe uscat, dar în antichitate era un oraş-portuar (avea chiar patru porturi). Dispunea de un teritoriu cu resurse bogate. Maxima dezvoltare a fost atinsă în secolele VII - VI. î.e.n. A dus o politcă colonială activă îndeosebi în Marea Neagră realizând schimburi comerciale intense.

În anul 494 î. Hr. a fost prădat şi distrus de armata persană. Aici s-a format şi prima şcoală de filozofie greacă reprezentată de Thales, Anaximandru şi Anaximene.

Bibliografie:
Popovici Dragomir, Istoria universală veche, Editura Zoom, Târgovişte, 2002, p. 59 - 62.

Popoarele lumii: Javanezi (Asia)

2011-01-22T23:11:00.000+02:00

Este o populaţie din Indonezia care locuieşte în centrul şi estul insule Java.
În prezent numărul lor a crescut ca urmare a efectului de emigrare ajungând a fi întâlniţi în întreg sudul Asiei. Estimaţi la circa 80 de milioane. Sunt cea mai mare comunitate din Indonezia şi trei sferturi din ei se ocupă cu agricultura cultivând îndeosebi plante precum orez, porumb, manioc, tutun.

ISTORIC: Primele urme ale unei specii de hominide aparţine lui homo errectus sau aşa-numitul pitecantrop de Java. Acum 40.000 a sosit o populaţie înrudită cu băştinaşii din Australia. În jurul anului 2500 î. Hr. în Java a ajuns un val de populaţii austroneziene. S-au stabilit legături cu India şi Extremul Orient întemeindu-se forme de organizare politică precum regatele. Religia în faza incipientă a fost sub influenţă hindusă şi apoi budistă.

Cel mai însemnat regat din istoria javaneză a fost creat în secolul al XIII-lea şi s-a numi regatul Majapahit. Peste fondul hindus şi budist au venit influenţele religiei islamice. Oraşul comercial Sunda Kalepa devine Djakarta după ce o insurecţie islamică îl eliberează de sub conducerea regatului Majapahitul.

În 1619, olandezii de la Compania Indiilor Orientale cuceresc Jakarta şi obligă două sultanate autohtone să îi recunoască autoritatea (Mataram - 1677 şi Banten - 1684). În secolul XIX, ocupaţia olandeză se înăspreşte implicându-se activ în economie şi în speţă în obiceiurile agricole ale ţinutului. Se încearcă aclimatizarea forţată a unor culturi mai uşor de valorificat comercial precum ceaiul, cafeaua, trestia-de-zahăr.

În secolul XX, insula Java joacă un rol important pentru ceea ce urma a fi o ţară independentă numită Indonezia. Războiul împotriva olandezilor a început în 1945 (când s-a sfârşit Al Doilea Război Mondial) şi s-a încheiat patru ani mai târziu. Ţara este o republică, dar la întemeierea sa a recunoscut atribuţiile ultimului sultan într-o provincie numită Yogyakarta.

Linkuri 2 legate de mobile world

2011-01-22T10:41:00.000+02:00

1. Asus Eee PC Lamborghini VX6 - un Lambo pe care îl poţi parca pe biroul tău;

2. LG Optimus One P500 - un Android phone extrem de ieftin şi capabil;
3. HTC 7 Mozart - un Windows Phone 7 capabil să ofere experienţe de neuitat;
4. Asus Eee PC 1018P negru - un netbook cu un design simplu şi foarte plăcut în funcţionalitate;
5. Samsung Galaxy Tab - cel mai complet tablet pc al momentului.

Linkuri de urmărit 1

2011-01-22T10:32:00.000+02:00

HTC Wildfire - un scurt preview cu o galerie foto a modelului care aduce Android în zona de mijloc a smartphone-urilor;
HTC 7 Mozart - un telefon ce rulează sistemul de operare mobil dezvoltat de Microsoft şi anume Windows Phone 7;
Nokia X3-02 Touch and Type - un telefon ce combină o tastatură alfanumerică şi touchscreen rulând Series 40;
Asus U36 - un laptop care îţi va crea un reflex pavlovian :) şi anume de a duce mâna la portofel spre a-l achiziţiona;

Studiopixel.ro (P)

2010-10-26T21:46:00.000+03:00

Studio Media Pixel este o firma formata din tineri pasionati de Web Design, aparuta in 2008. Pentru creare site Studio Media Pixel are la baza cunostiinte profesionale, oferind cele mai bune solutii web. In afara de serviciile de realizare site cei de la Studio Media Pixel ofera si servicii de optimizare site, gazduire web, design grafic.

Regiunile Europei: Centrală, Vestică, Nordică, Estică, Sudică

2010-10-22T01:13:00.000+03:00

Europa este un continent cu suprafaţa de cca 10 milioane kilometri pătraţi cuprins între:
- Oceanul Arctic la nord;
- Oceanul Atlantic la vest;
- Marea Mediterană şi Munţii Caucaz în sud;
- Marea Caspică şi Munţii Ural la est.
Europa Nordică:
- este cea mai veche zonă a Europie din punct de vedere geologic. Peninsula Scandinavă reprezintă spaţiul de dezvoltare pentru: Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Estonia, Lituania, Letonia;
Europa Centrală:
- regiune geografică europeană. Cuprinde următoarele ţări: Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Elveţia, Liechtenstein, Austria, România, Republica Moldova. Peisajele sunt diferite de la cele de tip alpin din Austria sau Elveţia până la stepa din Ungaria.
Europa Vestică:
- aici sunt cuprinse: Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg. Climatul suferă o influenţă puternică oceanică (O. Atlantic). Cele mai reprezentative oraşe europene sunt: Paris, Londra, Amsterdam, Dublin;
Europa Sudică:
- ţările componente sunt: Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Slovenia, Croaţia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Iugoslavia, Albania, Bulgaria. Sunt şi 3 peninsule importante: peninsula Iberică, Italică, Balcanică.
Europa Estică:
- statele componente sunt: Rusia, Belarus, Ucraina. Climatul este specifici zonei continentale a Europei cu tundra în zona nordică şi climat temperat continental în nordul Mării Negre. Se regăsesc şi întinse păduri de foioase şi conifere.

Lista statelor lumii şi capitalele lor

2010-10-10T18:56:00.000+03:00

I. Europa:
1. Albania - Tirana;
2. Andorra - Andorra la Vella
3. Austria - Viena;
4. Belarus - Minsk;
5. Belgia - Bruxelles;
6. Bosnia şi Herţegovina - Sarajevo;
7. Bulgaria - Sofia;
8. Cehia - Praga;
9. Cipru - Nicosia;
10. Croaţia - Zagreb;
11. Danemarca - Copenhaga;
12. Elveţia - Berna;
13. Estonia - Tallinn;
14. Finlanda - Helsinki;
15. Franţa - Paris;
16. Germania - Berlin;
17. Grecia - Atena;
18. Irlanda - Dublin;
19. Islanda - Reykyavik;
20. Italia - Roma;
21. Letonia - Riga;
22. Liechtenstein - Vaduz;
23. Lituania - Vilnius;
24. Luxemburg - Luxemburg;
25. Macedoania - Skopje;
26. Malta - Valetta;
27. Moldova - Chişinău;
28. Monaco - Monaco;
29. Muntenegru - Podgorica;
30. Norvegia - Oslo;
31. Olanda - Amsterdam şi Haga;
32. Polonia - Republica Polonă;
33. Portugalia - Lisabona;
34. Regatul Unit - Londra;
35. România - Bucureşti;
36. Rusia - Moscova;
37. San Marino - San Marino;
38. Serbia - Belgrad;
39. Slovacia - Bratislava;
40. Slovenia - Ljubljana;
41. Spania - Madrid;
42. Suedia - Stockholm;
43. Ucraina - Kiev;
44. Ungaria - Budapesta;
45. Vatican - Vatican.

II. Asia:
46. Afghanistan - Kabul;
47. Arabia Saudită - Riyadh;
48. Armenia - Erevan;
49. Azerbaidjan - Baku;
50. Bahrain - Manama;
51. Bangladesh - Dhaka;
52. Bhutan - Thimphu;
53. Brunei - Bandar Seri Begawan;
54. Cambodgia - Phnom Penh;
55. China - Beijing;
56. Coreea de Sud - Seul;
57. Coreea de Nord - Phenian;
58. Emiratele Arabe Unite - Abu Dhabi;
59. Filipine - Manilla;
60. Georgia - Tbilisi;
61. India - New Delhi;
62. Indonezia - Jakarta;
63. Iordania - Amman;
64. Irak - Bagdad;
65. Iran - Teheran;
66. Israel - Ierusalim;
67. Japonia - Tokyo;
68. Kazahstan - Astana;
69. Kirghizstan - Biskek;
70. Kuwait - Al Kuwait;
71. Laos - Vientiane;
72. Liban - Beirut;
73. Malaysia - Kuala Lumpur;
74. Maldive - Male;
75. Mongolia - Ulan Bator;
76. Myanmar - Yangon;
77. Nepal - Kathmandu;
78. Oman - Masqat;
79. Pakistan - Islamabad;
80. Qatar - Doha;
81. Singapore - Singapore;
82. Siria - Damasc;
83. Sri Lanka - Colombo;
84. Tadjikistan - Duşanbe;
85. Taiwan - Taipei;
86. Thailanda - Bangkok;
87. Turcia - Ankara;
88. Turkmenistan - Aşgabad;
89. Uzbekistan - Taşkent;
90. Vietnam - Hanoi;
91. Yemen - Sanna.

III. Africa:
92. Africa de Sud - Pretoria, Cape Town;
93. Algeria - Alger;
94. Angola - Luanda:
95. Benin - Puorto Nuovo;
96. Botswana - Gaborone;
97. Burkina Faso - Ouagadougou;
98. Burundi - Bujumbura;
99. Camerun - Yaounde;
100. Capul Verde - Praia;
101. Republica Centrafricană - Bangui;
102. Ciad - N Djamena;
103. Comore - Moroni;
104. Congo - Brazzaville;
105. Republica Democratică Congo - Kinshasa;
106. Cote d Ivoire - Yamaoussoukro;
107. Djibouti - Djibouti;
108. Egipt - Cairo;
109. Eritreea - Asmara;
110. Etiopia - Addis Adeba;
111. Gambia - Banjul;
112. Ghana - Accra;
113. Guineea - Conakry;
114. Guineea-Bissau - Bissau;
115. Guineea Ecuatorială - Malabo;
116. Kenya - Nairobi;
117. Lesotho - Mafeteng;
118. Liberia - Monrovia;
119. Libia - Tripoli;
120. Madagscar - Antananarivo;
121. Malawi - Lilongwe;
122. Mali - Bamako;
123. Maroc - Rabat;
124. Mauritania - Nouakchott;
125. Mauritius - Port Louis;
126. Mozambic - Maputo;
127. Namibia - Windhoek;
128. Niger - Niamey;
129. Nigeria - Abuja;
130. Rwanda - Kigali;
131. Sao Tome şi Principe - Sao Tome;
134. Senegal - Dakar;
135. Seychelles - Victoria;
136. Sierra Leone - Freetown;
137. Somalia - Mogadiscio;
138. Sudan - Khartoum;
139. Swaziland - Mbabane;
140. Tanzania - Dodoma;
141. Togo - Lome;
142. Tunisia - Tunis;
143. Uganda - Kampala;
144. Zimbabwe - Harare;
145. Zambia - Lusaka.

IV. America:
146. Antigua şi Barbuda - Saint John s;
147. Argentina - Buenos Aires;
148. Bahamas - Nassau;
149. Barbados - Bridgetown;
150. Belize - Belmopan;
151. Bolivia - La Paz, Sucre;
152. Brazilia - Brasilia;
153. Canada - Ottawa;
154. Chile - Santiago;
155. Columbia - Bogota;
156. Costa Rica - San Jose;
157. Cuba - Havana;
158. Dominica - Roseau;
159. Ecuador - Quito;
160. El Salvador - San Salvador;
161. Grenada - Saint George s;
162. Guatemala - Ciudad de Guatemala;
163. Guyana - Georgetown;
164. Haiti - Port-au-Prince;
165. Honduras - Tegucigalpa;
166. Jamaica - Kingston;
167. Mexic - Ciudad de Mexico;
168. Nicaragua - Managua;
169. Panama - Panama;
170. Paraguay - Asuncion;
171. Peru - Lima;
172. Saint Kitts şi Nevis - Basseterre;
173. Santa Lucia - Castries;
174. Saint Vincente şi Grenadine - Kingstown;
175. Statele Unite ale Americii - Washington;
176. Surinam - Paramaribo;
177. Trinidad-Tobago - Port of Spain;
178. Uruguay - Montevideo;
179. Venezuela - Caracas.

V. Australia şi Oceania:
180. Australia - Canberra;
181. Fiji - Suva;
182. Kiribati - Bairiki;
183. Marshall - Dalap-Uliga-Diarrit;
184. Micronezia - Palikir;
185. Nauru - Yaren;
186. Noua Zeelandă - Wellington;
187. Palau - Koror;
188. Papua Noua Guinee - Port Moresby;
189. Samoa - Apia;
190. Solomon - Honiara;
191. Tonga - Nuku alofa;
192. Timorul de Est - Dili;
193. Tuvalu - Valaku;
194. Vanuatu - Port Vila.

Licenţe şi dizertaţii la istorie

2010-10-04T11:10:00.000+03:00

Pentru un cititor mai mic ca vârstă:

- licenţă - mă refer la cei care trebuie să redacteze lucrarea de la sfârşitul facultăţii (în speţă aici domeniile: istorie sau geografie);

- dizertaţie - master în istorie, geografie, zone conexe.

Mă ofer să dau ajutor celor care poate sunt interesaţi.

Menţionez că eu am terminat:

Facultatea de Ştiinţe Umaniste, specializarea Istorie-Geografie, promoţia 2006, lucrarea de licenţă - Cauzele Primului Război Mondial (nota 10);

Master - Unitatea Istoriei Europene, promoţia 2007, dizertaţie - Africa şi colonialismul european în secolul al XIX-lea.

Am ajutat şi alte persoane cu licenţe pe temele:

- Antanta şi Puterile Centrale - formarea alianţelor;

- Africa în secolul al XIX-lea;

- Anglia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi început de secol XX;

- Germania la sfârşitul secolului al XIX-lea şi început de secol XX.

Acestea sunt din epoca modernă dar mă descurc şi la teme legate de istoria universală antică, medievală sau contemporană.

Dacă vă interesează o mână de ajutor vă las o adresă de mail la care vă răspund aproape instantaneu: emildragota@gmail.com.

Linkuri legate de "mobile world"

2010-08-09T11:17:00.000+03:00

Nokia C3 - din septembrie şi în magazinele din România;
Telefoane sub 1000 de lei - 9 oferte de luat în seamă;
HTC Wildfire în oferta Vodafone;

Pierre Bellemare - Mari enigme ale istoriei

2010-08-06T19:37:00.000+03:00

În general fug de titlurile bombastice dar aici nu ştiu să explic cum s-a făcut că am răsfoit această carte şi am hotărât să o achiziţionez instant. De vină a fost şi preţul de doar 9,9 lei. Cartea este bine documentată şi să nu vă lasaţi furaţi de titlu pentru că, în mare parte, desluşeşte mare parte din enigmele ce poate la un moment în viaţă ne-au fascinat. Mai jos lista subiectelor:
1. Marea-ducesă Anastasia;
2. Rudolf de Habsburg;
3. Marilyn Monroe;
4. Ludovic al XVII-lea;
5. Triunghiul Bermudelor;
6. Mary Celeste;
7. Omul cu Masca de Fier;
8. Abatele Francois de Berenger Sauniere;
9. Martin Bormann;
10. Tutankhamon;
11. Francois Ravaillac;
12. Emile Zola;
13. Marguerite Steinheil;
14. Charles Genevieve d Eon;
15. Agnes Sorel;
16. Monstrul din Loch Ness;
17. Sebastien Peytel;
18. Ludovic al II-lea de Bavaria;
19. Napoleon Bonaparte;
20. Marie Besnard;
21. Maresalul Ney;
22. Comoara templierilor.
Titlul original era mai puţin bombastic şi mult mai apropiat de conţinutul cărţii:
Pierre Bellemare, Jean-Francois Nahmias - La Terible verite - 26 grandes enigmes de l Historie enfin resolues.
la noi s-a transformat în:
Pierre Bellemare, Jean Francois Nahmias - Mari enigme ale istoriei de la Masca de Fier la monstrul din Loch Ness, 2010, Bucureşti, p. 222.

2012 - Vine apocalipsa?

2010-07-31T21:58:00.000+03:00

A început o mică isterie şi cred că se va generaliza odată cu apropierea anului în cauză. Şi astăzi am purtat o discuţie cu câţiva amici pe această temă, de fapt ei mi-au scos în evidenţă acest subiect. A şi apărut un film ce prezintă această "apocalipsă" ce ne aşteaptă.
Este o întreagă nebunie ce amestecă idei din mitologia mayaşă, Vaticanul apare şi el în poveste, întâlniri la nivel înalt al francmasoneriei, pregătiri ale liderilor lumii pentru ce este mai grav. Mă rog aşa apar viziunile unor exaltaţi ce beneficiază de spaţiu arhisuficient pe tv.
Data fatidică este considerată cea de 21 decembrie 2012. Dacă ar fi să fac o socoteală rapidă mai avem 2 ani şi câteva luni până la sfârşitul lumii aşa cum o ştim noi.
Se vorbeşte de inversarea polilor magnetici ai Pământului sub efectul unei radiaţii extrem de puternice a Soarelui. Se spune că şi în trecutul îndepărtat, 13 milioane ani, s-a întâmplat ceva similar. Eu nu cred în studiile făcute pe o vechime mai mare de câteva mii de ani. Nu ai cum să prevezi la fix un eveniment ce o asemenea marjă de eroare.
Polul magnetic nord a fost întradevăr şi în Antarctida s-a plimbat pe suprafaţa planetei noastre alcătuită dintr-o topitură de metale.
Până când eu am să mă documentez asupra subiectului vă las cu o serie de articole din descoperă.ro.

"Relansare"

2010-07-27T09:43:00.000+03:00

   Nu am mai scris pe acest blog sau pe istoria-geografia dar promit ca de acum încolo în fiecare zi să scriu cel puţin un articol consistent cu referire la aceste domenii. Sunt profesor de istorie şi geografie şi astfel mă menţin şi eu în formă.
   Am mai citit cărţi din domeniu dar am preferat să investesc timp în Blogul lui Emil! sau mai recent pe DragMobile.
   Sper să cresc în aproximativ o lună numărul de vizitatori la 100 - 150 de unici pe zi. Ştiu că va cunoaşte un mic "boom" când va începe anul şcolar pentru că atunci fiecare elev are de făcut vreun referat sau caută detalii legate de o anumită perioadă istorică.
   Să ne citim cu plăcere!

Links

2010-07-02T18:18:00.000+03:00

1. Samsung S8500 Wave la eMag;
2. ZTE Cute - un telefon touchscreen ieftin cu faţă de Nokia N97;
3. iPhone 3GS vs iPhone 4 - comparaţie între un produs vechi şi unul nou;
4. Nokia N8 - viitorul smartphone finlandez de top cu sistem de operare nou Symbian, cameră de 12 Megapixeli ce filmează HD;
5. LG GM360 - Wi-Fi şi cameră de 5 Megapixeli la un preţ foarte bun.

Africa de Sud şi a sa vuvuzela

2010-06-23T15:26:00.002+03:00

via

45 de ani de la prima ediţie TeleEnciclopedia

2010-05-21T08:03:00.002+03:00

Sistemul capitalist

2010-05-04T21:46:00.000+03:00

Ar trebui să urmeze un text cu privire la esenţa sistemului capitalist ale cărui baze multinaţionale s-au pus în epoca modernă dar vă las să disecaţi această imagine (via rezistenţa.net).

Cele mai adânci lacuri din lume

2010-04-29T14:13:00.001+03:00

1. Lacul Baikal: 1.637 m (Asia);
2. Lacul Tanganyka: 1.435 m (Africa);
3. Marea Caspică: 972 m (Asia);
4. Lacul Malawi: 706 m (Africa);
5. Lacul Superior: 397 m (America).

Cele mai adânci fose oceanice

2010-04-29T14:08:00.000+03:00

Mai sunt denumite şi gropi oceanice şi reprezintă zona în care placile tectonice se subduc şi sunt consumate în manta. Lista celor mai adânci gropi oceanice:
1. Groapa Marianelor - 11.034 m;
2. Tonga - 10.884 m;
3. Japonia - 10.585 m;
4. Kurile - 10.542 m;
5. Philippine - 10.540 m;
6. Bonin - 10.375 m;
7. Kermadec - 10.047 m.

Date geografice generale Terra

2010-04-29T14:04:00.000+03:00

Raza ecuatorială: 6.378,16 km;
Raza polară: 6356,78 km;
Lungimea Ecuatorului: 40.075,69 km;
Suprafaţa Terrei: 510,2 milioane km pătraţi;
Suprafaţa apei: 361 milioane km pătraţi;
Densitatea medie: 4,52 gr pe cm cub;
Distanţa medie de la Pământ la Soare: 149.532.000 km;
Distanţa medie Pământ - Lună: 384.403 km;
Durata mişcării de rotaţie: 23 ore, 56 min şi 4,1 secunde;
Durata mişcării de revoluţie: 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 9 secunde;
Lungimea orbitei: 931,1 milioane km;
Viteza medie pe orbită: 29,76 km pe secundă;
Viteza de rotaţie în jurul axei: 465 metri pe secundă;
Vârsta: 4,7 miliarde ani;
Populaţia: 6,6 miliarde locuitori;
Densitatea medie a populaţiei: 43 loc pe km pătrat.

Video cu erupţia vulcanică din Islanda

2010-04-24T11:13:00.000+03:00

Nu înţelegeam de ce se face atât caz de erupţia vulcanului islandez dar se pare că este un fundament real. Sunt tone de materiale piroclastice ce se duc direct în atmosferă. Mă gândesc de ce nu le era teamă celor ce şi-au riscat viaţa ca să prindă pe peliculă fenomenul.

Africa: Parcul Kilimanjaro

2010-03-13T16:32:00.001+02:00

Africa este un continent recunoscut pentru sălbăticia unor zone ale sale. Şi mă refer la sensul pozitiv şi nu cel negativ. Acolo sunt datate primele urme ale speciei noastre homo sapiens sapiens – Africa Centrală şi de Est.

Masivul montan din nordul Tanzaniei ce poartă denumirea de Kilimanjaro este format din trei vulcani stinşi. Aceştia sunt:

- Kibo – 5895 metri;

- Mawenzi – 5149 metri;

- Shira – 3962 metri.

Poartă şi supranumele de acoperişul Africii deoarece cei 5895 de metri sunt suficienţi pentru a îl situa pe primul loc ca altitudine în continentul african. Parcul natural a fost proclamat în 1973 şi cuprinde 1700 de kilometri pătraţi. În patrimoniul UNESCO au intrat din anul 1987.

Interesant în această zonă este că la bază pleci din jungla ecuatorială şi în partea superioară ajungi în etajul zăpezilor veşnice. Fauna, vegetaţia sunt de o bogăţie fără de seamăn cuprinzând: elefanţi, antilope, leoparzi şi multe mamifere.

Kilimanjaro înseamnă în traducere “Muntele Alb”.

Taj-Mahal

2010-03-13T15:58:00.000+02:00

Este cea mai cunoscută construcţie din India. Se află în afara Cetăţii Roşii din apropierea oraşului indian Agra. Iese în evidenţă fiind construit din marmură de o culoare albă intensă. A fost ridicat în jurul anului 1631 de către şahul mogul Jahan pentru soţia sa preferată ce murise la naşterea celui de-al 14 copil.
Clădirea este impunătoare având 73 de metri, cu o cupolă uriaşă ce atrage atenţia privitorului. Este flancată de 4 minarete specifice religiei musulmane ce au 41 de metri înălţime. În faţă se află grădini cu o deschidere de 300 metri şi o fântână. Arhitectura fiind specifică pentru cultura islamică. Taj-Mahal-ul face parte din patrimoniul UNESCO din 1983.
Update: Prezentarea video a Taj Mahalului începe la secunda 4.37.

Geomorfologie - definiţie, obiect de studiu, studierea reliefului

2010-03-09T19:32:00.001+02:00

Definiţie simplă
Geomorfologia este ştiinţa geografică al cărui obiect de studiu este relieful, componentă de bază a învelişului geografic.
Definiţie complexă
Geomorfologia prezintă fizionomia, caracteristicile fizice, alcătuirea, geneza, evoluţia, vârsta, formele de relief, mai mult le stabileşte locul în sistemul geomorfologic şi permite prin sinteză definirea de modele de rang inferior şi superior.
Numele de geomorfologie provine din secolul al XIX-lea (K. F. Neumann - 1854) fiind asocierea a trei termeni:
- geo - pământ;
- morphi - morfologie;
- logos - ştiinţă.
Învelişul geografic reprezintă interacţiunea celor cinci învelişuri ale planetei noastre: litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera, pedosfera.
Relieful reprezintă ansamblul formelor pozitive şi negative care se însumează în alcătuirea uscatului şi a fundului bazinelor oceanice şi marine. Formele de relief au rezultat prin acţiunea:
- agenţilor interni (existenţi în scoarţa terestră sau la contactul cu mantaua);
- agenţilor externi (apă, aer, viaţă, influenţa antropică).
În secolul XX s-a deschis drumul acestei ştiinţe. Mihai Ielenicz afirmă: " Sensul complex al termenului s-a întregit ... prin identificarea şi înţelegerea ansamblului de relaţii dintre elementele reliefului dar şi a celor care între aceste componente naturale şi antropice ale mediului geografic, inclusiv a sistemului de ierarhizare genetico-evolutiv şi spaţial -temporar" (Geomorfologie, Editura Universitară, Bucureşti, 2004, p. 5 - 6).

Scara geocronologică

ere

perioade

epoci, etaje

NEOZOIC

70 mil. ani

Cuaternar

Sub 1,5 mil. Ani

Holocen

Pleistocen

Neogen

Sub 27 milioane ani

PLIOCEN

Romanian

Dacian

Ponţian

Meoţian

MIOCEN

Sarmaţian

Badenian

Helveţian

Burdigalian

Acvitanian

Paleogen

47 milioane ani

Oligocen

Eocen

Paleocen

MEZOZOIC

150 mil. Ani

CRETACIC

65 mil. ani

Danian

Senonian

Albian

Apţian

JURASIC

45 mil. ani

Malm

Dogger

Liasic

TRIASIC

40 mil. ani

PALEOZOIC

835 mil. Ani

Permian – 25 mil. ani

Carbonifer – 55 mil. ani

Devonian – 55 mil. ani

Silurian – 40 mil ani

Ordovician – 80 mil. ani

Cambrian – 80 mil. ani

PROTEROZOC

1,5 mld ani

ARHAIC

2,5 Mld ani

Pentru alte detalii cu legătura la domeniul geomorfologiei nu ezitaţi să scrieţi un comentariu.

Indexul statelor lumii, Litera A

2010-03-09T19:05:00.000+02:00

AFGANISTAN (Asia)
Suprafaţă: 652.000 km pătraţi;
Populaţia: 25.838.797;
Capitala: Kabul
Limbi oficiale: dari, pashtu;
Formă de guvernământ: nu are guvern central;
Moneda: 1 afghani = 100 puls.

ALBANIA (Europa)
Suprafaţă: 28.750 km pătraţi;
Populaţia: 3.490.435;
Capitala: Tirana;
Limba oficială: albaneză;
Formă de guvernământ: democraţie;
Moneda: 1 lek = 100 quintari.

ALGERIA (Africa)
Suprafaţă: 2.381.740 km pătraţi;
Populaţia: 31.193.917 loc;
Capitala: Alger;
Limbi oficiale: arabă, franceză, dialecte berber;
Forma de guvernământ: republică;
Moneda: 1 dinar algerian = 100 centime.

ANDORRA (Europa)
Suprafaţă: 468 km pătraţi;
Populaţia: 66.824 loc;
Capitala: Andorra la Vella;
Limbi oficiale: catalană, spaniolă;
Formă de guvernământ: democraţie parlamentară;
Moneda: 1 franc francez = 100 centime, 1 peseta spaniol = 100 centime;

ANGOLA (Africa)
Suprafaţă: 1.246.700 km pătraţi;
Populaţia: 10.145.207 loc;
Capitala: Luanda;
Limbi oficiale: kilongo, kimbundu, limbi bantu, portugheză;
Formă de guvernământ: tranziţie;
Moneda: 1 kwanza = 100 lwei.

ANTIGUA ŞI BARBUDA (America Centrală Insulară)
Suprafaţă: 442 km pătraţi;
Populaţia: 66.422 loc;
Capitala: Saint John s;
Limbi oficiale: creola din Caraibe, engleza;
Forma de guvernământ: monarhie constituţională;
Moneda: 1 dolar al Caraibelor Orientale = 100 cenţi.

ARGENTINA (America de Sud)
Suprafaţă: 2.780.400 km pătraţi;
Populaţia: 36.955.182;
Capitala: Buenos Aires;
Limba oficială: spaniolă;
Formă de guvernământ: republică;
Moneda: 1 peso = 100 centavos.

ARMENIA (Asia)
Suprafaţa: 29.800 km pătraţi;
Populaţia: 3.344.336;
Capitala: Erevan;
Limba oficială: armeană;
Forma de guvernământ: republica;
Moneda: 1 dram = 100 luma.

AUSTRALIA (Australia)
Suprafaţa: 7.741.220 km pătraţi;
Populaţia: 19.783.551;
Capitala: Canberra;
Limba oficială: engleza;
Forma de guvernământ: monarhie federal democrată;
Moneda: 1 dolar australian = 100 cenţi.

AUSTRIA (Europa)
Suprafaţa: 83.858 km pătraţi;
Populaţia: 8.131.111;
Capitala: Viena;
Limba oficială: germană;
Formă de guvernământ: republica federală;
Moneda: 1 euro = 100 eurocenţi.

AZERBAIDJAN (Asia)
Suprafaţa: 86.600 km pătraţi;
Populaţia: 7.748.163;
Capitala: Baku;
Limba oficială: azeră;
Formă de guvernământ: republica;
Moneda: 1 manat = 100 gopkis.

Franţa şi situaţia sa internaţională în secolul al XIX-lea

2010-03-09T09:25:00.000+02:00

Secolul al XIX-lea este cunoscut şi sub denumirea de “ secolul naţiunilor”[1]. A fost un secol european agitat care a deschis calea către primul război mondial.

Marile puteri europene erau: Franţa, Anglia, Germania, Italia, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus, Imperiul Otoman. Unele dintre aceste state nu îşi merită statutul de mare putere, dar au jucat un rol important în relaţiile internaţionale din secolul al XIX-lea.

La începutul secolului al XIX-lea, Franţa era condusă de către Napoleon Bonaparte şi Europa era sub hegemonie franceză. Înfrângerea lui Napoleon şi Congresul de la Viena din 1815 a trimis Franţa într-un con de umbră până în anul 1849 când ajunge preşedinte şi ulterior împărat, Ludovic Bonaparte sau cum mai este cunoscut, Napoleon al III-lea.

Istoria Franţei la trecerea din secolul la XIX-lea în secolul XX se suprapune perioadei de început a celei de a treia republici franceze.

A treia republică franceză este şi cea mai longevivă republică fiind cuprinsă între anii 1871-1941. Anul 1871 reprezintă un moment crucial pentru istoria Europei. Germania şi Italia îşi definitivează, în mare parte, idealul naţional.

Războiul franco-prusac din 1870 – 1871 a dus la abdicarea lui Napoleon al III-lea şi implicit la sfârşitul celui de-al doilea imperiu francez. Germania ocupă Alsacia şi Lorena şi este deschisă rivalitatea franco-germană. Acest conflict latent a dus în mod indirect la declanşarea celor două războaie mondiale şi a ameninţat chiar existenţa politică a Europei. Reconcilierea franco-germană s-a realizat după cel de-al doilea război mondial şi stă la baza Uniunii Europene.

Lucrarea îşi propune să creioneze contribuţia Franţei în relaţiile internaţionale la trecerea din secolul XIX în secolul XX. Coordonatele politicii marilor puteri europene între anii 1871 – 1914 erau: naţionalismul, revoluţia industrială şi colonialismul.

Revoluţia industrială a schimbat raporturile de muncă din Franţa şi din întreaga Europă Vestică. Profesor univ. dr. Constantin Hlihor afirmă: “ Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi mai ales la începutul celui următor, până în ajunul războiului mondial, Europa a fost marcată de revendicările economice ale maselor”[2]. Raporturile din economie au determinat în mod direct implicarea statului în procesul de colonizare ca urmare a nevoii de materii prime la preţ redus şi noi pieţe de desfacere.

Franţa şi-a format un imperiu colonial, în această perioadă, în Africa şi Asia. A fost deschisă o cursă colonială în care a ocupat locul al doilea după Anglia. Naţionalismul francez revendica o revanşă faţa de duşmanul din est: Germania. Revoluţia industrială a schimbat raporturile de muncă şi a stat la baza unor crize între patronat şi angajaţi.

A treia republică a fost cel mai longeviv regim politic francez şi putem spune că perioada sa cea mai strălucită este cuprinsă între cele două războaie mondiale. Anii 1870-1914 au fost extrem de agitaţi; Franţa cunoştea a doua revoluţie industrială, bancherii săi investeau în Africa, Asia, Europa.

Franţa ocupa un loc important pe scena politică europeană mai ales după 1892. Între anii 1871-1890, Bismarck prin politica sa de alianţe a ţinut Franţa izolată pe plan extern şi a încercat să o orienteze către domeniul colonial. Capitalul francez era excedentar, un exemplu în acest sens este plata rapidă a daunelor de război cerute de Germania după războiul franco-prusac din 1870-1871.

Cum Germania a fost motorul formării alianţei politico-militare, numită Puterile Centrale, aşa a fost Franţa pentru Tripla Înţelegere sau Antanta. Alianţa cu Anglia a fost o reuşită, scoţând politica externă engleză de sub lozinca “ splendida izolare”[3].

[1] N. Ciachir, Istoria Europei de la Napoleon la Stalin, Editura Oscar Print, Târgovişte, 1997, p. 147.

[2] Constantin Hlihor, Istoria secolului XX, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 45.

[3] *** Istoria universală, Evoluţia lumii contemporane, vol III, Editura Univers Enciclopedică, Bucureşti, 2006, p. 246.

Perioada 1880 - 1905 - apogeul cursei coloniale în Africa şi Asia

2010-03-09T09:13:00.000+02:00

Interesele coloniale ale marilor puteri europene coincideau de foarte multe ori şi atunci zonele pentru care se întâmpla acest lucru deveneau adevărate focare pentru pentru un posibil război. Până în 1870, Africa nu reprezentase un teritoriu important pentru ţările Europei, în special după abolirea sclaviei.

Punctul de plecare al împărţirii Africii este reprezentat de către ocuparea Egiptului de către britanici în 1882. Această mişcare pare spectaculoasă dacă aflăm că în 1880, nu existau planuri de extindere ale Imperiului Britanic în Africa iar prim-ministrul Gladstone era adeptul “politicii de non-intervenţie”[1] în afacerile coloniale. Inauguratorul noii politicii externe britanice în colonii este Joseph Chamberlain.

Egiptul devine interesant pentru Marea Britanie odată cu realizarea canalului Suez( 161 km dat în folosinţă în 1869), care reducea drumul navelor engleze spre “ perla coroanei britanice”, India şi altfel avea un incontestabil rol strategic în geopolitica imperiului colonial britanic. În această regiune era implicată financiar prin bancherii săi şi Franţa, finanţase realizarea acestui canal şi era normal să nu accepte imixtiunea engleză dincolo de un anumit statut. Încă din 1875, prim-ministrul britanic Disraeli a cumpărat majoritatea acţiunilor canalului Suez, asigurând ruta spre India[2].

Datorită împrumuturilor externe şi proastei conducerii a finanţelor s-a ajuns ca economia egipteană să intre în colaps. În 1878 a fost conceput un plan de salvare anglo-francez. Se instaura un “ dublu control economic”[3].

Măsurile de austeritate nemulţumesc populaţia Egiptului şi determină izbucnirea unei ample mişcări naţionale ce dorea eliberarea de sub suzeranitatea otomană şi să scape de sub controlul economic al celor două mari puteri.

Guvernul britanic dorind să tranşeze problema pentru totdeauna şi găsind acest moment propice hotărăşte să înăbuşe răscoala, fără să mai ceară părerea Franţei. Marina britanică intervine şi zdrobeşte rebeliunea şi astfel Marea Britanie devine “ guvernatoarea Egiptului”[4].

Ocupaţia britanică punea capăt speranţelor Franţei de implicare în această zonă geostrategică. Franţa considera că a fost îndepărtată de la masa egipteană şi duce o politică ostilă faţă de Marea Britanie până după 1900. Atitudinea tot mai activă a englezilor era determinată de către pierderea preponderenţei economice în faţa Germaniei. Mitul eternei superiorităţii se prăbuşea. Se dorea cu vehemenţă, transformarea imperiului într-un sistem economic şi un expansionism tot mai pronunţat care să creeze o sursă de profituri pentru capitalul englez.

O altă zonă a continentului african care duce la apariţia de tensiuni spre sfârşitul secolului al XIX-lea, de data aceasta între mai multe puteri europene, este Africa de Vest.

Dornici de revanşă după “ chestiunea egipteană”, francezii doreau să contrabalanseze influenţă egipteană din Africa de Nord-Est, având ambiţii să realizeze un imperiu vest-african. Tunisul devine colonie franceză în 1881. Din Senegal, francezii au înaintat în interiorul continentului. În această regiune se implică şi Belgia prin regele Leopold. Trimişii săi semnează tratate cu mai mulţi conducători locali şi întemeiază statul liber Congo. Coasta de Fildeş este ocupată în 1889 de către Franţa.

Aceste măsuri îi alarmează pe francezii care s-au deplasat rapid prin Gabon spre interiorul continentului creând Congo Francez. Marea Britanie preocupată de ambiţiile Franţei şi încheie un acord cu Portugalia în care recunosc vechiul drept al Portugaliei la gurile fluviului Congo.

Întreaga situaţie s-a complicat când Otto von Bismarck a cucerit Togoland şi alte două teritorii, ulterior denumite Camerun şi îşi îndrepta atenţia spre această zonă în care se tachinau reciproc: Marea Britanie, Franţa şi Belgia.

Pentru a detensiona situaţia, bătrânul şi vicleanul cancelar german, Otto von Bismarck a recomandat ca puterile europene să rezolve situaţia, în mod paşnic, prin stabilirea unor înţelegeri în cadrul unei conferinţe care urma să aibă loc la Berlin. În decembrie 1884, reprezentanţii marilor puteri europene s-au întâlnit în capitala Germaniei pentru a conveni asupra unor definitivări ale graniţelor, a comerţului şi a regulilor de ocupaţie în Africa şi în particular problema Africii de Vest.

Tratatul semnat în 1885, a recunoscut interesele britanice pe

Niger

, a stabilit reguli de bază pentru viitoarele anexări de teritorii în Africa. După conferinţa de la Berlin, singurul lucru pe care trebuia să îl facă o putere europeană era să anunţe că un teritoriu din Africa se află sub “ ocupaţie efectivă”[5].

Aceste noi aranjamente au înlesnit ocuparea restului de teritoriu necolonizat din Africa. Franţă a luat majoritatea teritoriilor disponibile din Africa de Vest care erau în special deşert şi a creat Africa de Vest franceză. Marea Britanie a trecut

Nigeria

ca pe unul din protectoratele sale. Regele Leopold al Belgiei a primit recunoaşterea pentru statul liber

Congo

dar în calitate de teritoriu personal şi nu de posesiune colonială a Belgiei cum s-a dorit iniţial.

În Africa de Est se implică: Germania, Marea Britanie şi Italia.

Germania ocupă zona din apropierea lacului Tanganika. Marea Britanie formează un protectorat din teritoriile Kenyei, Ugandei şi Zanzibarului. Italia cucereşte Eritreea în 1882 şi Somaliland în 1889. Este înfrântă în încercarea de a ocupa Etiopia. Acest moment este singurul din această perioadă în care un stat african a rezistat atacului unui agresor european, superior din punct de vedere politic, militar şi economic.

Regiunea Africii de Sud reprezintă un alt moment în lupta pentru împărţirea Africii. Marea Britanie îşi lărgeşte influenţa în zona Capului Bunei Speranţe sub impulsul unui multimilionar britanic, Cecil Rhodes.

Această zonă a devenit un adevărat El Dorado African datorită zăcămintelor de aur şi diamante descoperite în a doua jumătate a secolului XIX.

Cecil Rhodes(1853 – 1902) cu privire la politica externă britanică propunea: “ Treziţi-vă la realitate întrucât nu mai puteţi trăi decât dacă veţi controla comerţul lumii”[6]. A fost guvernator al Coloniei Capului între anii 1890 – 1896 şi a urmărit crearea unui vast imperiu colonial britanic în această zonă. Cecil Rhodes a sprijinit declanşarea războiului anglo-bur din 1899 – 1902. A cucerit Rhodesia de Nord şi Rhodesia de Sud( Zambia şi Zimbabwe din prezent).

[1] Frank McDonough, op. cit., p. 36.

[2] Jane Chisholm, op. cit., p. 84.

[3] Ibidem, p. 35.

[4] Camil Mureşan, Imperiul britanic, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 274.

[5] Frank McDonough, op. cit., p. 39-40.

[6] Apud, Hannah Arendt, op. cit., p. 181.

Cetatea şi grădinile Shalimar din Lahore, Pakistan

2010-03-09T09:05:00.000+02:00

   Pakistan este o ţară din Asia. Poporul este înrudit cu cel al indienilor aflat la sud şi religia principală este islamismul. Lahore a ajuns capitala provinciei pakistaneze Punjab din apropierea graniţei cu India. Akbar cel Mare (1556 - 1605) a ridicat o cetate ce în fazele primare avea rol de apărare.
   Ulterior a devenit un centru de reşedinţă şi lux. Fiul său Djahangir a adăugat construcţiei între anii 1641 - 1642 grădinile Shalimar. Acestea se întind pe 16 hectare şi cuprind trei terase, băi, lacuri, pavilioane fiind cuprinsă în pavilonul UNESCO din 1981.
   Au fost realizate 5 cascade, 410 fântâni distribuite astfel:
- Terasa superioară - 105 fântâni;
- Terasa de mijloc - 152 fântâni;
- Terasa inferioară - 153 fântâni.
   Forma este de paralelogram alungit, înconjurate de un zid de cărămidă de mare.

Bibliografie:
1. 1000 de minuni ale lumii, Editura Aquila 93, Slovacia, p. 316;
2. Wikipedia.

Ştiaţi că, ep. 5

2010-03-09T08:39:00.002+02:00

Primele roţi inventate erau probabil bucăţi tăiate din trunchiuri de copaci care se toceau repede. Treptat acestea au fost modificate si imbunatatite. Celţii sunt cei care au adus o roată fabricată din spiţe şi un cadru de metal. Astfel se obţinea o greutate redusă şi rezistenţă la intemperii.
La început, automobilele erau fără acoperiş şi cu două locuri. Volanul nu fusese inventat şi direcţia era controlată cu o pârghie sau manivelă. Atelierele de reparaţii şi benzinăriile erau inexistente şi un şofer de la începutul secolului XX trebuia să fie pregătit pentru orice.

Trenurile viitorului se vor deplasa cu forţa generată de energia magnetică. Această energie va proveni de la electromagneţi ataşati pe partea de jos a trenurilor. Nedeplasându-se pe şine, trenurile electromagnetice întâmpină doar rezistenţa aerului.

Velocipedul este strâmoşul bicicletei. Datează din secolul al XIX-lea, apărut în epoca victoriană în Marea Britanie. Privite de un om modern ca nişte ciudăţenii deoarece în faţă aveau o roată uriaşă şi în spate una micuţă. Nu dispunea nici de frâne iar pentru a se opri trebuia să pedaleze înapoi.

În timpul celor două războaie mondiale submarinele erau utilizate pentru scufundarea navelor adverse. Tehnologic se bazau pe motoarele electrice şi diesel şi ieşeau la suprafaţa pentru a reîmprospăta aerul. În prezent, submarinele dispun de o autonomie ce se poate cifra şi la câteva luni iar forţa de deplasare este generată de energia nucleară sau oxigen lichid.

Ambarcaţiunea pe pernă de aer este un vehicul eficient care se poate deplasa atât pe apă cât şi pe uscat. Este generată o pernă de aer care o face să "plutească" la doar câţiva centimetri deasupra apei sau solului. Direcţia este dată de o pereche de tălpice similare cu schiurile situate în partea faţă. Scopul acestor maşinării este transportul persoanelor dar şi-au dovedit utilitatea şi în sectorul militar.
Dirijabilele au fost printre primele aparate de zbor construite. Portanţa era generată de corpurile sau flexibile umplute cu hidrogen sau heliu. În momentul în care au primit motor li s-a dat denumirea de zepeline. Astăzi nu mai sunt la fel de utilizate ca până în Primul Război Mondial fiind înlocuite de aeronavele moderne.

Asedii faimoase în istorie

2010-03-08T00:05:00.000+02:00

219 î.Hr. - Asediul şi cucerirea unui oraş din Spania, Sagunt, de către Hannibal. Este şi începutul celui de-al doilea război punic - cel mai important în istoria confruntărilor dintre Cartagina şi Roma;
147 - 146 î.Hr - Asediul şi distrugerea Cartaginei de către Scipio Aemilianus;
52 î.Hr. - Iulius Caesar definitivează cucerirea Galiei (Franţa de astăzi) prin ocuparea Alesiei, un ultim refugiu al lui Vercingetorix;
1099 - cucerirea Ierusalimului din mâna musulmanilor de către Godefroi de Bouillon - comandant al primei cruciade;
1453 - asediul Constantinopolului de către Mahomed al II-lea, sultanul Imperiului Otoman. S-au folosit în premieră tunuri turnate pe loc de un meşter transilvănean. Imperiul Bizantin, ultim vlăstar al anticului Imperiu Roman dispărea de pe scena politică est-europeană;
1706 - Torino asediat de Imperiul Habsburgic este eliberat de forţele piemonteze conduse de Eugeniu de Savoia;
1849 - înăbuşirea revoluţie izbucnite în Veneţa şi Roma;
1855 - în timpul războiului Crimeii are loc un asediu asupra Sevastopolului. Forţele armate asediatoare erau formate din trupe venite din Turcia, Anglia, Franţa;
1870 - 1871 - Prusia învinge Franţa şi în ultimele etape ale conflictului îşi etalează forţele contra Parisului;
1904 - 1905 - în cadrul războiului ruso-japonez, trupele nipone cuceresc forţăreaţă rusească Port Arthur;
1942 - 1943 - asediul de la Stalingrad dat între armata germană şi aliaţii săi şi armata rusă. Asediatori devin asediaţi;
1991 - 1995 - sârbo-bosniaci asediază oraşul Sarajevo în cadrul războiului civil ce a dus la destrămarea Iugoslaviei.

Bibliografie: Enciclopedie de istorie universală, Editura DeAgostini, Bucureşti, 2003, p. 1295.

Dicţionar geografic - litera B, ep. 1

2010-03-07T21:09:00.001+02:00

Baikal - lac tectonic situat în Rusia cu o suprafaţă de 31.500 km pătraţi. Este cel mai adânc lac de pe Glob cu 1742 metri adâncimea maximă. Este navigabil şi adună apele a peste 300 de râuri. Are o importanţă economică datorită pescuitului.
Balaton - lac de origine tectonică din Ungaria. Are o suprafaţă de 595 km pătraţi, adâncime medie 3 metri şi maximă de 11 m. Este legat de Dunăre.
Baltă - lac natural întâlnit în luncile unor râuri. Folosită, uneori, pentru irigaţii sau în piscicultură.
Baraj - construcţie cu scop hidrotehnic plasată perpendicular pe cursul unei ape cu scopul de a crea un lac de acumulare antropic. Scopul este multiplu de la producţia de energie electrică prin intermediul hidrocentralelor până la regularizarea cursurilor unor râuri.
Update în curând

Sclavul în antichitate

2010-03-07T20:59:00.000+02:00

În cărţile de istorie scrise înainte de 1989 antichitatea era văzută ca epoca sclavagistă şi cunoscută ca o perioadă tulbure din punct de vedere social. Acum, sclavia nu mai este scoasă în evidenţă dar nu putem nega importanţa sa în cultura antică.
Sclavul provenea, la început, din prada de război şi era văzut, spre exemplu la sumerieni, ca un bun al stăpânului său. Codul lui Hammurabi prevede tratamente diferite pentru sclavi precum şi modul în care pot scăpa de acest statut: răscumpărare, adopţie sau eliberare prin voinţa stăpânului).
Egiptul, renumit pentru construcţia piramidelor, avea nevoie de forţă de muncă şi de aceea omorârea sclavilor era pedepsită cu moartea. Grecia şi ale sale oraşe-stat se bazau pe categoria socială a sclavilor care, uneori, reprezenta jumătate din populaţia oraşului. Cetăţeanul atenian se ocupa cu două elemente: războiul şi comerţul. Agricultura - cea mai importantă ramură a economiei - cădea în seama sclavilor.
Roma, a cărei întemeiere legendară este stabilită la 753 î.Hr., scoate în evidenţă importanţa sclavilor. Sistemul său economic din perioada principatului se axa pe contribuţia acestei categorii sociale. La începuturi nu existau limite în ce priveşte manifestările stăpânului. Calităţile sclavilor puteau fi valorificate. Nu erau incluşi doar în agricultură. Astfel apar secretari-copişti, pedagogi, vânzători. Erau stabilite condiţiile pentru a fi liberţi sau adoptaţi.
Creştinismul care milita pentru egalitatea oamenilor în faţa lui Dumnezeu, a găsit mare aderenţa în rândul sclavilor. Căderea Imperiului Roman de Apus coincide cu sfârşitul antichităţii dar şi cu sfârşitul societăţii "sclavagiste". Raporturile sclav - stăpân sunt schimbate cu cele medievale bazate pe un contract vasal - senior. Iobagul (ţăranul fără pământ şi fără posibilitatea de a îşi schimba domiciliul) ca statut social se apropie de sclavul antichităţii.

Linkuri utile ep. 14

2010-03-07T14:54:00.000+02:00

Domul din Milano - o construcţie simbol pentru Lombardia, stilul gotic şi de ce nu pentru creştinismul şi cultura italiană;
Cea mai înaltă clădire din lume - Burj Dubai;
Haiti şi Chile - două locuri din America răscolite de fenomene naturale devastatoare.

Domul din Milano - Santa Maria Nascente

2010-03-07T14:36:00.000+02:00

Este situat în Lombardia şi a fost construit în secolele XIV - XV (1387 - 1485). Terminată în totalitate abia în secolul al XIX-lea. Nu şi-a pierdut caracterul medieval, fiind o construcţie în stil gotic. Dimensiunile sale sunt:
- lungime - 158 metri;
- lăţime - 93 metri;
- înălţime - 108 metri;
- peste 2300 de sculpturi;
- 13 de turnuleţe.
Abia la 1500 era terminată cupola, turla la 1765 - 1769, în timpul lui Napoleon s-a terminat faţada 1805 - 1807 şi uşile de bronz datează de la 1908.
Sursă imagine

Fenomene geografice: Aurora polară

2010-03-07T13:21:00.001+02:00

Pentru că tot suntem la capitolul legat de zonele polare hai să vedem ce se ascunde sub denumirea de auroră polară. Apare pe cer în timpul nopţii polare. Sunt întâlnite două tipuri de aurore polare după zonă:
- aurora boreală în emisfera nordică;
- aurora australă în emisfera sudică.

Aurora polară este un fenomen atmosferic: o lumină difuză colorată vizibilă în noaptea polară. Fenomenul se produce atunci când particulele încărcate cu energie din vântul solar reacţionează cu gazele din atmosfera Pământului sub efectul câmpului magnetic aflat la Polul Nord şi Polul Sud.
Denumirea de auroră provine de la zeiţa romană a zorilor - Aurora.

Polul Nord şi Polul Sud: Arctica şi Antarctica

2010-03-07T12:31:00.000+02:00

Axa imaginară a planetei noastre are două extremităţi: Polul Nord şi Polul Sud.
a. Polul Nord este cel mai nordic punct al Pământului şi se află situat în Oceanul Arctic. Zona înconjurătoare mai este denumită Arctica şi termenul se referă la porţiunile de teritoriu incluse în Cercul Polar de Nord. Astfel putem spune că Arctica este formată din părţi din:
- Rusia;
- Alaska;
- Canada;
- Groenlanda;
- Norvegia;
- Suedia;
- Finlanda;
- Islanda;
- Oceanul Arctic.

O caracteristică comună a acestor regiuni este temperatura scăzută ce se menţine pe parcursul întregului an calendaristic. Oceanul Arctic este acoperit cu gheaţă. Arctica este locuită de populaţii băştinaşe:
- inuit, aleut în America de Nord;
- laponii în Suedia, Finlanda, Norvegia;
Clima este extrem de nefavorabilă datorită vânturilor puternice, temperaturilor scăzute, impresionantelor cantităţi de zăpadă. S-au aclimatizat puţine plante şi animale. În extremitatea cercului polar se află TUNDRA - unde solul este îngheţat şi se dezvoltă plante precum lichenii şi arbuştii. Oceanul Arctic "ascunde" formă de viaţă precum: balenele, morsele, focile, plancton bogat. Legea pe uscat o fac urşii polari, vulpile, lemingii, renii şi boii moscaţi.
b. Polul Sud este, bineînţeles, cel mai sudic punct al Terrei. Situat pe continentul Antarctica - al cincilea ca mărime de planeta noastră. Nu este locuit decât de un număr redus de specialişti ce sunt localizaţi în staţiile de cercetare. Întregul continent este acoperit cu gheaţă a cărei grosime ajunge şi până la 4000 de metri în partea centrală. Este şi cel mai rece loc de pe Glob. Antarctica a fost descoperit în secolul XX, mai precis în 1911, de exploratorul norvegian Roald Amundsen.

Imagine de la Polul Sud - observaţi şi steagul României

Speciile caracteristice pentru zona continentului antarctic sunt: pinguinul, albatrosul, pescăruşul, rândunica-de-mare. Plantele, rar întâlnite, sunt licheni, fungi sau iarbă. Aici nu există alternanţa zi-noapte în 24 de ore. O zi durează şase luni şi corespunde anotimpului vară iar noaptea polară în celalalte şase luni - iarna polară.

Roma de la republică la principat

2010-02-22T10:23:00.000+02:00

Rezumat util pentru clasa a V-a.

I. Roma - republică (509 – 27 î. Hr)

- conducerea statului o aveau doi consuli;

- Consulul – era ales din rândul senatorilor de către Adunarea Poporului pentru o perioadă de un an. Ei conduceau armata, judecau şi ocnvocau Senatul, prezidau ceremoniile religioase;

- În caz de primejdie sau război conducerea Romei era dată în mâinile unui dictator ales pe 6 luni care avea putere deplină;

- Roma era o republică aristocratică deoarece accesul la funcţiile importante se făcea doar de către persoanele bogate şi dintr-o familie de seamă;

- În timpul republicii romane s-a declanşat o luptă pentru drepturi politice între patricieni (cei ce deţineau pământ) şi plebei (care erau agricultori sau meşteşugari);

- Plebeii obţin dreptul de a alege din rândul lor un tribun ce avea drept de veto în ce priveşte legile romane;

- Roma reuşeşte să îşi extindă autoritatea în peninsula Italică prin luptele cu galii, samniţii şi regele Epirului;

- s-au dezvoltat comerţul şi meşteşugurile.

II. Războaiele punice (262 – 146 î. Hr)

- după cucerirea peninsulei Italice Roma s-a orientat spre Marea Mediterană;

- un rival de temut pentru comerţul în Marea Mediterană era Cartagina – un oraş din nordul Africii;

- cartaginezi erau numiţi de romani – puni şi de aici vine şi denumirea de războaiele punice ( ai fost trei la număr);

- Primul război punic (262 – 241 î. Hr) a consemnat o victorie romană. Insulele Sicilia, Corsica şi Sardinia deveneau provincii romane;

- Al doilea război punic (218 – 202 î. Hr) este cel mai important. Un rol important l-a avut generalul cartaginez Hanibal care era adeptul unui atac în nordul peninsulei Italice. A traversat Munţii Alpi şi a învins de nenumărate ori armatele romane. A ezitat să atace Roma deşi obţinuse o strălucită victorie la Cannae în 216 î. Hr;

- Un general roman Publius Cornelius Scipio pregăteşte un atac asupra Spaniei şi Cartaginei şi obţine victoria decisivă de la Zama din 202 î. Hr;

- Al treile război (149 – 146 î. Hr.) a fost unul de apărare pentru Cartagina. Cetatea este asediată, arsă şi în locul său este întemeiată provincia romană Africa.

III. Principatul roman

- trecerea de la republică la principat s-a realizat treptat şi în urma a numeroase lupte sângeroase în societatea romană;

- această schimbare s-a petrecut accentuat în secolul I î. Hr. ;

- în anul 60 î. Hr este încheiat un triumvirat între Caesar, Pompei şi Crassus în care funcţiile cele mai importante în societatea romană erau împărtiţe;

- în anul 48 î. Hr se declansează războiul civil dintre Caesar şi Pompei în urma căruia Caesar obţine o serie de funcţii noi, necumulate vreodată până atunci de un cetăţean roman precum cea de dictator pe viaţă;

- în anul 44 î. Hr este ucis de un complot al senatului roman nemulţumit de perspectiva ce se crease;

- se încheie un al doilea triumvirat în anul 40 î. Hr. între Marc Antonius, Lepidus şi Octavian;

- are loc un alt război civil între Marc Antonius sprijinit de Cleopatra, faraonul Egiptului şi Octavian ce venea cu suportul senatului roman. Victoria aparţine lui Octavian.

- Octavian Augustus (27 î. Hr – 14 d. Hr) este primul principe sau împărat roman. A ştiut să menţină relaţia cu senatul roman folosindu-se de moderaţie şi lăsând Senatul cu administrarea imperiului roman ce acum se întindea pe trei continente: Europa, Africa şi Asia.

Războiul de 30 de ani (1618 - 1648)

2010-02-22T10:18:00.000+02:00

Rezumat util pentru clasa a VI-a.

Războiul de 30 de ani

- s-a desfăşurat între anii 1618 – 1648;

- a început ca un război religios şi a luat proporţii internaţionale implicând state din vestul şi estul Europei;

1. Cauzele războiului de 30 de ani:

- o parte din marile puteri ale Europei doreau să stăvilească puterea dinastiei Habsburgice în Europa;

- conflictul latent dintre puterile protestante şi cele catolice;

- dorinţa Imperiului Habsburgic de a domina Europa;

- pretextul a fost dat de răscoala protestantă din Praga, Cehia;

2. Desfăşurarea războiului de 30 de ani:

a. Etapa cehă (1618 – 1620)

- nobilimea cehă nu dorea să revină la religia catolică şi se revoltă împotriva împăratului habsburgic;

- bătălia decisivă se dă în 1620 la Muntele Alb iar victoria aparţine împăratului de la Viena;

b. Etapa daneză (1625 – 1629)

- înfrângerea Cehiei determină formarea unei alianţe între statele protestante cu scopul de a înfrânge armatele imperiale de la Viena. Se aliază Franţa, Anglia, Olanda, Danemarca şi Suedia.

c. Etapa suedeză (1631 – 1635)

- în 1632 Suedia obţine o victorie importantă la Lutzen dar regele lor, Gustav Adolf, moare în luptă;

d. Etapa franceză (1635 – 1648)

- Franţa intervine în luptă şi reuşeşte să iasă învingătoare punând capăt războiului de 30 de ani.

3. Consecinţele războiului de 30 de ani

- tratatul de pace s-a semnat în Westfalia – 1648;

- consemna o înfrângere a Habsburgilor şi se menţinea divizarea politică a Germaniei;

- vestul şi sudul Germaniei erau cu precădere catolice iar restul protestant;

- Franţa obţine o parte din Alsacia;

- Spania decade ca mare putere în Europa;

- Italia rămâne divizată;

- Suedia obţine regiuni în nordul Germaniei;

- Olanda este recunoscută ca stat independent.

State democratice şi state totalitare în perioada interbelică - rezumat

2010-02-21T22:43:00.000+02:00

Util pentru clasa a VII-a şi perioada interbelică.

Perioada interbelică – perioadă de timp cuprinsă între sfârşitul Primului Război Mondial şi declanşarea celui de al Doilea Război Mondial

A. State democratice

Democraţie – demos şi kratos – puterea poporului. Se respecta principiul separării puterilor în stat:

- puterea executivă – preşedinte sau rege şi guvernul;

- puterea legislativă – Parlament;

- puterea judecătorească – tribunale, judecătorii.

Exemple de state democratice în perioada interbelică: Marea Britanie, Franţa, SUA.

Statele Unite ale Americii:

- marele căştigător al Primului Război Mondial;

- beneficia de un sistem politic şi economic bine pus la punct care o va propulsa pe primul loc în lume ca economie şi influenţă politică;

- a fost centrul declanşării crizei economice din 1929 – 1933;

- a fost o criză de supraproducţie şi supraapreciere a acţiunilor listate la Bursă, în special cea de la New York;

- punctul de începere al crizei economice, joia neagră – 24 octombrie 1929;

- soluţia a venit prin implicarea statului în economie sau aşa-numitul New Deal promovat de Franklin Delano Roosvelt:

- reglementări noi în domeniul bancar;

- în agricultură se plătea o contribuţie bănească fiecărui agricultor pentru a renunţa la cultivarea unei anumite porţiuni de teren;

- combaterea somajului prin angajarea tinerilor între 18 şi 25 ani spre munca în folosul comunităţii.

B. State totalitare

- Primul Război Mondial a creat nemulţumire în unele ţări europene, în special în ţările învinse.

- Stat totalitar – puterea aparţine în mod total unei persoane sau unui grup de persoane. Exemple de state totalitare: URSS, Italia, Germania;

Germania:

- A ieşit ruinată din Primul Război Mondial;

- Devalorizarea masivă a monedei germane a dus şi la prima criza politică pentru republica de la Weimar;

- Criza economică a ascuţit nemulţumirile poporului german în clasa politică. În 1932, Adolf Hitler şi partidul nazist câştigă alegerile din Germania.

- Hitler devine cancelar al Germaniei între 1933 – 1945. Conducea un partid de extremă dreapta. Puterea era concentrată în mâinile cancelarului şi ale apropiaţilor săi.

- Pe plan intern a reuşit să contracareze criza economică prin măsuri drastice şi eficiente;

- Dorinţa sa era ca tratatul de pace din 1919 să fie revizuit şi pentru acest scop a pornit o campanie de înlăturare prin forţă a condiţiilor de pace;

- Doctrinar politica lui Hitler se baza pe: superioritatea rasială ariană şi pe antisemitism (înlăturarea evreilor din viaţa politică şi economică).

Tratatele de pace de la sfârşitul primului război mondial - rezumat

2010-02-21T22:38:00.000+02:00

Util pentru clasa a VII-a şi ultima lecţie de la capitolul: Primul Război Mondial

I. Tratatele de pace semnate la sfârşitul primului război mondial

Principiile de la care s-a pornit discuţia pentru pacea din 1919 au fost formulate de preşedintele american Woodrow Wilson:

- dreptul popoarelor la autodeterminare;

- suprimarea barierelor economice;

- reducerea înarmărilor;

- retragerea inamicilor;

- retragerea Puterilor Centrale din teritoriile ocupate;

- crearea Socitetăţii Naţiunilor al cărui scop era de a garanta securitatea membrilor săi şi discuţii diplomatice cu referire la posibile diferende teritoriale sau economice.

11 noiembrie 1918, ora 11.00 – sfârşitul Primului Război Mondial;

Tratatele de pace au fost semnate astfel:

1919:

- Paris, Versailles cu Germania;

- Paris, Saint-Germain cu Austria;

- Neuilly, Bulgaria.

1920:

- Trianon, Ungaria;

- Sevres, Turcia.

1. 28 iunie 1919 – tratatul de pace cu Germania semnat la Versailles lângă Paris, 440 articole;

Preverile tratatului cu Germania:

- Alsacia şi Lorena reveneau Franţei;

- Germania se recunoştea vinovată de declanşarea Primului Război Mondial;

- Crearea unei zone demilitarizate la graniţa cu Franţa;

- Efectivele armatei germane nu trebuiau să depăşeaşcă 100.000 de oameni;

- Pierdea coloniile din Extremul Orient în favoarea Japoniei şi Angliei;

- Plata unei despăgubiri de război colosale ce se ridica la 132 miliarde dolari;

- Erau interzise construcţia de avioane militare, marină militară şi submarine.

Preverile tratatului cu Austro-Ungaria:

- se destrăma în două state: Austria şi Ungaria locuite predominant de etnici austrieci şi maghiari;

- din restul imperiului s-au format noi state independente: Cehoslovacia, Polonia;

- alte state naţionale din zonă şi-au definitivat idealul naţional: România, Iugoslavia.

Prevederile tratatului cu Bulgaria;

- armata era redusă la 20.000 de oameni;

- pierdea teritorii în favoarea Serbiei, Macedoniei, Greciei;

Prevederile tratatului cu Turcia:

- pierdea Adrianopolul, Mesopotamia, Palestina;

- armata redusă la 50.000 de oameni;

- S-a constituit Societatea Naţiunilor al cărei scop era rezolvarea viitoarelor conflicte internaţionale pe cale diplomatică.

Sursa imagine

Reforma şi Contrareforma religioasă - rezumat

2010-02-21T22:11:00.000+02:00

Este util pentru lecţiile de la clasa a VI-a cu referire la această temă:

I. Reforma şi Contrareforma

Reforma religioasă

- mişcare din secolul al XVI-lea prin care s-a dorit reformarea Bisericii Catolice din vestul Europei;

1. Cauzele reformei:

- de ordin religios: abuzurile papei, fiscalitatea excesivă a bisericii, practicarea indulgenţelor (bileţele ce puteau fi cumpărate spre iertarea păcatelor), imoralitatea clerului, fastul religios;

- de ordin politic: statul papal avea şi o componentă teritorială politică şi de multe ori intrase în conflict cu Franţa sau cu micuţele state din peninsula Italică;

- de ordin social-economic: conflictul latent dintre cei săraci (muncitori, meşteşugari, orăşeni, ţărani) şi cei bogaţi (nobil, rege, cler);

- de ordin cultural: renaşterea şi umanismul promovau valoarea personală, individualismul. Calităţi ce nu se puteau manifesta decât într-un cadru nou nelegat de valorile bisericii formulate strict şi fără posibilitate de abatere.

2. Punctul de început al reformei religioase:

- a fost constituit de publicarea celor 95 de teze de către Martin Luther în octombrie 1517 pe uşile universităţii din Wittenberg, Germania;

- atacul său se adresa la folosirea indulgenţelor;

- intenţia sa era nu de a crea o nouă biserică, biserica protestantă, ci de a reînnoi biserica catolică;

- în 1521 a fost excomunicat de către papa de la Roma;

- a obţinut sprijinul unor principi germani şi a scăpat cu viaţa murind în anul 1546.

3. Reforma religioasă în Anglia:

- Henric al VIII-lea este regele care a promovat reforma religioasă în insulele britanice;

- în 1534 a fost votat de către Parlament – Actul de Supremaţie prin care Biserica engleză devenea independentă şi intra sub autoritatea regelui;

- mânăstirile au fost desfiinţate, Biblia a fost tradusă în engleză;

- au fost confiscate averile Bisericii.

4. Răspândirea reformei religioase:

- ideile lui Luther s-au răspândit în ţările din Europa de Nord până în Polonia şi Transilvania;

- religia protestantă a cunoscut mai multe forme: religia unitariană, religia calvină, religia luterană;

B. Contrareforma

- mai este cunoscută şi sub denumirea de reformă catolică;

- a fost o consecinţă a reformei protestante şi reprezintă încercările catolicismului de a se reînnoi şi a limita pierderile de creştini din Germania, Franţa, Anglia sau Europa de Nord;

- a apărut ordinul călugărilor iezuiţi întemeiat de Ignaţiu de Loyola în 1540;

- acest ordin a pregătit un misionarism activ şi a jucat şi un important rol educaţional;

- un conciliu ecumenic catolic la Trento a impus o disciplină severă în clerul catolic;

- a fost întemeiată Inchiziţia care pedepsea pe cei ce militau pentru protestantism. Şi-a desfăşurat activitatea cu precădere în Spania.

Cele 95 de teze publicate de Martin Luther la Wittenberg

2010-02-21T21:49:00.000+02:00

Martin Luther în 1517 pune bazele reformei religioase. Prin ideile sale dorea să reformeze biserica creştină catolică şi nu să formeze o altă ramură biserica protestantă. A fost excomunicat datorită tezelor de mai jos în 1521 dar a găsit sprijin în rândul unor principi germani.

1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul şi Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viaţă a credincioşilor să fie caracterizată de pocăinţă.

2. Acest cuvânt nu poate fi înţeles în sensul de penitenţă sacramentală, adică, mărturisirea şi răscumpărarea, care sunt administrate de preoţi.

3. Totuşi, el nu înseamnă doar pocăinţa lăuntrică; nu există nici o pocăinţă interioară care nu se manifestă în exterior prin diferite umiliri ale trupului.

4. Prin urmare, pedeapsa [păcatului] continuă atâta vreme cât continuă ura faţă de eu, deoarece aceasta este adevărata pocăinţă interioară şi ea continuă până la intrarea noastră în împărăţia cerurilor.

5. Papa nu intenţionează şi nu poate să retragă nici o altă pedeapsă, în afara acelora pe care le-a impus el însuşi fie prin propria autoritate, fie prin autoritatea Canoanelor.

6. Papa nu poate să ierte nici o vinovăţie, cu excepţia faptului de a declara că ea a fost iertată de Dumnezeu şi prin consimţământul faţă de iertarea dată de Dumnezeu, deşi, desigur, papa poate acorda iertarea în cazurile care sunt rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul lui de a acorda iertarea în asemenea cazuri ar fi dispreţuit, vinovăţia ar rămâne întru totul neiertată.

7. Dumnezeu nu iartă vinovăţia nici unui om pe care nu l-a umilit în acelaşi timp în toate lucrurile şi nu l-a condus la supunerea faţă de locţiitorul său, preotul.

8. Canoanele cu privire la penitenţă le sunt impuse doar celor vii şi, în conformitate cu ele, nimic nu trebuie să le fie impus celor ce sunt pe moarte.

9. Prin urmare, Spiritul Sfânt din papa este bun cu noi, deoarece, în hotărârile lui, el face întotdeauna excepţie de articolul cu privire la moarte şi la necesitate.

10. Ignorante şi nelegiuite sunt faptele acelor preoţi care, în cazul celor ce sunt pe moarte, păstrează penitenţele canonice pentru purgatoriu.

11. Această schimbare a pedepsei canonice cu pedeapsa purgatoriului este destul de evident una dintre neghinele semănate în timp ce episcopii dormeau.

12. În vremurile din trecut, pedepsele canonice nu erau impuse după, ci înaintea iertării, ca un test al adevăratei căinţe.

13. Moartea îi eliberează de toate pedepsele pe cei ce sunt în pragul ei, ei sunt deja morţi fata de regulile canonice şi au dreptul de a fi scutiţi de ele.

14. Sănătatea nedesăvârşită [a sufletului], adică iubirea nedesăvârşită a celor ce mor, aduce o dată cu ea, inevitabil, o mare teamă şi, cu cât este mai mică iubirea, cu atât teama este mai mare.

15. Teama şi groaza sunt suficiente în ele însele (ca să nu spunem nimic despre celelalte lucruri) spre a constitui pedeapsa purgatoriului, deoarece sunt foarte aproape de groaza disperării.

16. Iadul, purgatoriul şi cerul par să fie la fel de diferite ca disperarea, disperarea relativă şi starea de siguranţă.

17. Pentru sufletele din purgatoriu pare necesar ca groaza lor să se micşoreze, iar iubirea lor să crească.

18. Pare a fi nedovedit, nici prin raţiune, nici prin Scriptură, că sufletele sunt lipsite de starea meritorie, adică, de o iubire tot mai mare.

19. Din nou, pare a fi nedovedit că sufletele, sau cel puţin că toate sufletele sunt sigure, ori asigurate de propria binecuvântare, deşi noi putem fi destul de siguri cu privire la acest fapt.

20. Aşadar, prin „deplina iertare de toate pedepsele”, de fapt, papa nu vrea sa spună „de toate”, ci numai de acelea care au fost impuse de el însuşi.

21. Prin urmare, acei predicatori ai indulgenţelor greşesc, deoarece spun că prin indulgenţele papei omul este eliberat de orice pedeapsă şi mântuit;

22. Cu toate acestea, papa nu le iartă sufletelor din purgatoriu nici o pedeapsă pe care, în conformitate cu canoanele, trebuiau să o plătească în viaţa aceasta.

23. Dacă, în cele din urmă, este posibil să i se acorde cuiva iertarea de toate pedepsele, oricare ar fi ele, este sigur că această iertare poate să le fie acordata numai celor desăvârşiţi, adică, acelora care sunt foarte puţini.

24. Prin urmare, este clar că marea parte a oamenilor sunt înşelaţi prin acea promisiune răsunătoare şi nediscriminatorie de iertare a pedepsei.

25. Puterea pe care papa o are asupra purgatoriului, în sens general, este întocmai ca puterea pe care o are orice episcop, sau preot, în sens special, în cadrul propriei dioceze sau parohii.

26. Papa procedează bine, când le acordă iertare sufletelor [din purgatoriu], nu prin puterea cheilor (pe care nu o deţine), ci pe calea mijlocirii.

27. Ei le predică oamenilor, spunându-le că îndată ce bănuţul zăngăneşte în cutia de bani, sufletul zboară afara [din purgatoriu].

28. Este sigur că atunci când bănuţul zăngăneşte în cutia de bani, câştigul şi avariţia pot să crească, dar rezultatul mijlocirii bisericii se află numai sub autoritatea lui Dumnezeu.

29. Cine ştie dacă sufletele din purgatoriu doresc să fie scoase afară, aşa cum se spune în legenda sfinţilor Severinus si Pascal.

30. Nimeni nu este sigur că propria căinţă este sinceră, cu atât mai puţin că a ajuns la deplina iertare.

31. Oamenii cu adevărat pocăiţi sunt rari şi la fel de rari sunt şi aceia care cumpără cu sinceritate indulgenţele, adică astfel de oameni sunt cei mai rari.

32. Ei vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor, care se cred ei înşişi siguri de propria mântuire, pentru că au scrisori de iertare.

33. Oamenii trebuie să se păzească de cei care spun că iertările papei sunt acel dar nepreţuit al lui Dumnezeu, prin care omul este împăcat cu El;

34. Deoarece aceste „haruri ale iertării” se referă numai la pedepsele legate de împlinirea sacramentelor, iar sacramentele sunt rânduite de oameni.

35. Cei care îi învaţă pe alţii că acelora care intenţionează să cumpere ieşirea sufletelor din purgatoriu, sau să cumpere mărturisirea păcatului, nu le este necesară căinţa, predică o învăţătură care nu este creştină.

36. Fiecare creştin cu adevărat pocăit are dreptul de a primi o iertare deplină de pedeapsă şi de vinovăţie, chiar şi fără scrisori de iertare.

37. Fiecare creştin adevărat, fie în viaţă, fie decedat, are parte de toate binecuvântările lui Cristos şi ale bisericii, iar acest lucru îi este acordat de Dumnezeu, chiar şi fără scrisori de iertare.

38. Cu toate acestea, iertarea şi primirea [binecuvântărilor bisericii], care sunt acordate de papa, nu trebuie să fie dispreţuite în nici un fel, deoarece ele sunt, aşa cum am spus, declaraţia iertării divine.

39. Este foarte dificil, chiar şi pentru teologii cei mai înţelepţi, să le recomande oamenilor în acelaşi timp şi abundenţa iertărilor şi [nevoia de] o căinţă adevărată.

40. Adevărata căinţă caută şi doreşte pedepsele, dar iertările generoase doar uşurează pedepsele şi le fac să fie dispreţuite ori, cel puţin, oferă o posibilitate [pentru a fi dispreţuite].

41. Iertările apostolice trebuie să fie predicate cu precauţie, ca nu cumva oamenii să creadă în mod greşit că ele sunt de preferat celorlalte fapte bune ale iubirii.

42. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că papa nu intenţionează ca această cumpărare a iertărilor să fie comparată în vreun fel cu faptele de milă.

43. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că acela care le dă [bani] sau le împrumută săracilor face o lucrare mai bună decât să cumpere iertări;

44. Deoarece iubirea creşte prin faptele iubirii, omul ajunge mai bun, dar prin iertări omul nu devine mai bun, ci doar mai liber de pedeapsă.

45. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că acela care vede un om aflat în nevoie şi trece pe lângă el, iar apoi îşi dă [banii] pe iertări, nu cumpără indulgenţele papei, ci indignarea lui Dumnezeu.

46. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că dacă nu au mai mult decât le este necesar, sunt obligaţi să păstreze ce este nevoie pentru propria familie şi, în nici un caz, să risipească [banii] pe iertări.

47. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că a cumpăra iertări este o alegere liberă, nu o poruncă.

48. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că, prin acordarea iertărilor, papa are nevoie şi, prin urmare, doreşte ca ei să se roage pentru el, mai mult decât doreşte banii pe care îi aduc ei.

49. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că iertările papei sunt folositoare, dacă nu-şi pun încrederea în ele, dar întru totul dăunătoare, dacă prin ele îşi pierd teama de Dumnezeu.

50. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că, dacă ar cunoaşte sumele pretinse de predicatorii iertărilor, papa ar prefera ca biserica Sfântului Petru să ajungă cenuşă, decât să fie zidită cu pielea, carnea şi oasele turmei lui.

51. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că papa ar dori, aşa cum îi este datoria, să le dea din banii lui acelor nenumăraţi oameni cărora anumiţi vânzători ambulanţi de iertări le iau banii prin linguşire, chiar dacă pentru acest lucru ar fi nevoie să se vândă biserica Sfântului Petru.

52. Asigurarea mântuirii prin scrisori de iertare nu este posibilă, nici chiar dacă împuternicitul episcopului, nici chiar dacă papa însuşi şi-ar pune sufletul în joc pentru aceasta.

53. Aceia care poruncesc ca în unele biserici Cuvântul lui Dumnezeu să fie adus la o tăcere aproape deplină, pentru ca iertările să poată fi predicate în altele, sunt vrăjmaşii lui Cristos şi ai papei.

54. Când, în aceeaşi predică, se foloseşte pentru iertări un timp egal, sau mai lung decât pentru Cuvântul lui Dumnezeu, acestui Cuvânt i se aduce un prejudiciu.

55. Dacă iertările, care sunt un lucru foarte mic, sunt celebrate cu un sunet de clopot, cu o procesiune şi o ceremonie specială, trebuie că intenţia papei este ca Evanghelia, care este lucrul cel mai mare, să fie predicată cu o sută de clopote, o sută de procesiuni şi o sută de ceremonii.

56. „Comorile bisericii”, din care papa acordă indulgenţe, nu sunt pronunţate, sau cunoscute suficient printre oamenii lui Cristos.

57. Faptul că ele nu sunt nişte comori trecătoare este evident, cu siguranţă, pentru că mulţi dintre vânzători nu împart aşa de uşor asemenea comori, ci doar le adună.

58. Ele nu sunt nici meritele lui Cristos şi ale sfinţilor, deoarece chiar şi fără papa, acestea aduc întotdeauna har pentru omul dinăuntru, şi cruce, moarte şi iad pentru omul dinafară.

59. Sf. Laurenţiu a spus că aceste comori ale bisericii erau săracii bisericii, dar el a vorbit în conformitate cu folosirea acestui cuvânt în timpul lui.

60. Fără grabă, noi spunem că acea comoară este constituită de cheile bisericii, date prin meritele lui Cristos;

61. Deoarece este clar că pentru iertarea pedepselor şi a cazurilor care îi sunt rezervate lui, puterea papei este suficientă.

62. Adevărata comoară a bisericii este Evanghelia cea sfântă a slavei şi harului lui Dumnezeu.

63. Totuşi, această comoară este în mod firesc cea mai detestabilă, deoarece îi face pe cei dintâi să fie cei din urmă.

64. Pe de altă parte, comoara indulgenţelor este în mod firesc cea mai vrednică de dorit, deoarece îi face pe cei din urmă să fie cei dintâi.

65. Prin urmare, comorile Evangheliei sunt mrejele cu care ei obişnuiau să pescuiască oameni ai bogăţiilor.

66. Comorile indulgenţelor sunt mrejele cu care ei pescuiesc acum bogăţiile oamenilor.

67. Indulgenţele pe care predicatorii le proclamă ca fiind „harurile cele mai mari” sunt cunoscute ca fiind într-adevăr aşa, în măsura în care aduc câştigul.

68. Cu toate acestea, în realitate, ele sunt harurile cele mai mici, dacă sunt comparate cu harul lui Dumnezeu şi cu evlavia crucii.

69. Episcopii şi preoţii sunt obligaţi să-i primească pe vânzătorii de iertări apostolice cu tot respectul.

70. Totuşi, ei sunt mult mai obligaţi să-şi deschidă bine ochii şi să asculte bine cu urechile, ca nu cumva aceşti oameni să-şi predice propriile visuri, în loc să împlinească însărcinarea papei.

71. Cel care vorbeşte împotriva adevărului iertărilor apostolice – să fie anatemizat şi blestemat!

72. Dar, cel care veghează împotriva poftei şi a imoralităţii predicatorilor iertării – să fie binecuvântat!

73. Papa fulgeră pe bună dreptate împotriva acelora care, prin orice mijloc, aduc prejudiciu comerţului cu iertări.

74. Dar el intenţionează mult mai mult să fulgere împotriva celor care folosesc pretextul iertărilor pentru a aduce prejudiciu iubirii şi adevărului sfânt.

75. A crede că iertările papei sunt aşa de mari, încât pot să absolve un om, chiar dacă ar fi săvârşit un păcat imposibil şi ar fi violat-o pe mama lui Dumnezeu – aceasta este o nebunie.

76. Dimpotrivă, noi spunem că, în ce priveşte vinovăţia păcatului, iertările papei nu sunt în stare să îndepărteze nici cel mai mic dintre păcatele scuzabile.

77. Se spune că, dacă ar fi papă acum, nici chiar Sf. Petru nu ar putea să dăruiască haruri mai mari. Aceasta este o blasfemie la adresa Sfântului Petru şi la adresa papei.

78. Dimpotrivă, noi spunem că, până şi papa actual şi, în cele din urmă, orice papă are haruri mai mari la dispoziţie: raţiunea, Evanghelia, puterile, darurile vindecării, etc., aşa cum este scris în 1 Corinteni 12.

79. A spune că crucea, împodobită cu blazonul braţelor papei, care este ridicată [de predicatorii indulgenţelor], are aceeaşi valoare ca şi crucea lui Cristos, este o blasfemie.

80. Episcopii, preoţii şi teologii care îngăduie ca asemenea vorbe să fie răspândite printre oameni vor trebui să dea socoteală.

81. Această predicare liberă a iertărilor va face să le fie dificil chiar şi oamenilor învăţaţi să salveze respectul cuvenit papei de calomnie, sau chiar de întrebările răutăcioase ale laicilor.

82. Cu alte cuvinte: „Dacă papa salvează un număr nelimitat de suflete pentru nişte bani amărâţi cu care să construiască o biserică, de ce papa nu goleşte purgatoriul din iubire sfântă şi pentru nevoia cumplită a sufletelor care se află acolo? Aceste motive ar fi cele mai îndreptăţite, primele sunt cele mai josnice”.

83. Din nou: „De ce sunt continuate slujbele de înmormântare şi slujbele de pomenire pentru morţi şi de ce papa nu înapoiază, sau de ce nu îngăduie retragerea donaţiilor rânduite pentru ei, dacă este greşit să te rogi pentru cei mântuiţi?”

84. Din nou: „Ce este aceasta noua evlavie a lui Dumnezeu şi a papei, încât îngăduie ca, în schimbul banilor, un om neevlavios şi vrăjmaş al lor să cumpere ieşirea din purgatoriu a sufletului pios al unui prieten al lui Dumnezeu, şi nu îl eliberează mai degrabă din iubire curată, pentru nevoia acelui suflet evlavios şi iubit?”

85. Din nou: „De ce vechile canoane ale penitenţelor, care prin îndelungată nefolosire sunt abrogate şi moarte, sunt împlinite acum prin acordarea de indulgenţe, ca şi când ar continua să fie valabile şi în vigoare?”

86. Din nou: „De ce papa, a cărui bogăţie este astăzi mai mare decât bogăţiile celor mai înstăriţi oameni, nu construieşte măcar această biserica a Sfântului Petru cu proprii bani, în loc să o construiască din banii sărmanilor credincioşi?”

87. Din nou: „Ce anume iartă papa şi ce împărtăşire le acordă el acelora care, prin căinţă desăvârşită, au dreptul la deplina iertare şi împărtăşire?”

88. Din nou: „Ce binecuvântare mai mare ar putea să vină asupra bisericii, dacă papa ar trebui sa facă de o sută de ori pe zi lucrul pe care îl face acum o dată şi dacă i-ar acorda fiecărui credincios aceste iertări şi împărtăşiri?”

89. „Deoarece, prin iertările lui, papa caută mai degrabă mântuirea sufletelor decât banii, de ce suspendă indulgentele şi iertările acordate până acum, dacă acestea au o eficacitate egală?”

90. A respinge numai prin forţă aceste argumente şi obiecţiuni ale laicilor şi a nu le rezolva prin prezentarea motivelor înseamnă a expune biserica şi pe papa la batjocura vrăjmaşilor lor şi a-i face pe creştini să fie nefericiţi.

91. Prin urmare, dacă iertările au fost predicate în conformitate cu spiritul şi intenţia papei, toate aceste îndoieli ar fi rezolvate imediat, mai mult, ele nici nu ar fi apărut.

92. Aşadar, la o parte cu toţi acei profeţi care îi spun poporului lui Cristos: „Pace, pace”, când nu este nici o pace !

93. Binecuvântaţi să fie toţi acei profeţi care îi spun poporului lui Cristos: „Crucea, crucea”, când nu este nici o cruce !

94. Creştinii să fie îndemnaţi să fie sârguincioşi în a-l urma pe Cristos, Capul lor, îndurând pedepsele, moartea şi iadul.

95. Şi astfel să fie încrezători cu privire la intrarea în ceruri mai degrabă prin multe suferinţe, decât prin asigurarea păcii.
Sursă: Wikipedia

Elveţia este pregătită în eventualitatea unui război

2010-02-11T17:01:00.000+02:00

Prespun că aţi auzit de paşnica Elveţie. Au făcut din neimplicarea în probleme continentului european o constantă a politicii externe. În Primul şi al Doilea Război Mondial au ales să nu se implice şi au adoptat neutralitatea deşi se aflau chiar în mijlocul ţărilor beligerante.
În clipul de mai jos o să vedeţi că Elveţi este pregătită să se apere. Au luat treaba în serios.

Se impune o schimbare?

2010-01-28T18:28:00.000+02:00

Vreau să reîncep a scrie pe acest blog. Nu ştiu ce să fac şi aştept sfatul vostru. Cum vi se pare designul său?

Mulţumesc mult!

Cărţi de istorie ep. 1

2010-01-28T18:07:00.000+02:00

Aici am să fac un scurt rezumat al cărţilor de istorie despre care am scris pe CărţiDeCitit:
1. Caligula - un roman istoric scris de o italiancă Maria Grazia Stilato. Este zugrăvit un împărat roman nu la fel de nebun precum îl ştim din manualele de istorie. Societatea în care creşte, teama permanentă şi imposibilitatea de a te încrede în cineva îl face pe Caligula un împărat roman chiar de înţeles.
2. Berlin - Căderea. 1945 de Anthony Beevor. Acolo am regăsit un portret fără de seamă al evenimentelor de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Când te gândeşti că sunt date reale şi astăzi ne impacientăm pentru lucruri cu adevărat mărunte, te ia groază. Suntem capabili de mult rău, de crime inalienabile. Istoria nu trebuie să se repete. Trecutul trebuie cunoscut şi cauzele care au condus către evenimente de acest gen sunt neapărat de ştiut.
3. Moştenitorii Profetului Mahomed de Barnaby Rogerson. Mahomed şi vremurile sale din secolul VII se fac "vinovate" pentru o nouă religie. Se impune cunoaşterea fundamentelor sale. Ali şi Aişa sunt cei ce au moştenit şi condus din umbră sau direct islamismul în vremurile sale iniţiatice.

Inaugurarea celei mai înalte clădiri din lume - Burj Dubai

2010-01-07T11:32:00.002+02:00

Baftă tuturor la istorie şi geografie

2010-01-04T09:13:00.001+02:00

În 2010 să obţineţi numai note bune şi cele mai uşoare materii, în opinia mea, să vi se pară floare la ureche. Baftă!

Grădinile suspendate din Babilon - cele şapte minuni ale lumii antice

2010-01-03T15:12:00.000+02:00

   Am început o mică serie intitulată Cele şapte minuni ale lumii antice. Până acum am scris despre piramida lui Keops. Ca vechime urmează Grădinile suspendate din Babilon.
   Spaţiul cuprins între Tigru şi Eufrat este cunoscut încă din antichitate sub numele de Mesopotamia. Este incorect spus antichitate căci urme de locuire avem din mezolitic şi neolitic. Cel mai vechi oraş din lume a fost întemeiat aici - Ierihon. Au urmat şi alte aşezări urbane precum Ur, Uruk, Babilon.
   Şi în Vechiul Testament se relatează despre anticul Babilon, capitală a unui imperiu întins din Orientul Mijlociu. Dar oraşul Babilon poate fi localizat cu uşurinţă pe când faimoasele grădini suspendate nu au o sursă sigură. Sunt câteva izvoare istorice ce amintesc de ele dar dovezile clare lipsesc. Şi când mă refer la dovezi clare mă gândesc la izvoarele arheologice. Nicio inscripţie cuneiformă babiloniană nu aminteşte de o grădină regală specială. Mai jos vor fi reproduse cele cinci surse cu privire la această minune a antichităţii:
1. Berossus din Babilon, secolul IV î.Hr. Atribuie construcţia lor lui Nabucodonosor al II-lea:
" La palatul său avea dealuri făcute din piatră, pe care le modelase asemenea munţilor şi le plantase cu tot felul de copaci. Ba mai mult, el avea un aşa-numit paradis suspendat plantat, fiindcă soţia sa, care venea din Media, tânjea după aşa ceva, fiind un obicei în ţinutul său natal"
" şi, în interiorul palatului său, el a ridicat terase de piatră foarte înalte, în care reproducea îndeaproape peisaje montane făcându-le să semene şi mai mult prin plantarea tuturor soiurilor de copaci şi construind aşa-numitele Grădini Suspendate, pentru că soţia sa, pe care o adusese din Media avea o pasiune pentru împrejurimile munţilor"

2. Diodor din Sicilia, secolul I î.Hr:
" Erau, de asemenea, alături de Acropolie, Grădinile Suspendate, cum erau numite, care au fost construite nu de Semiramida ci de un rege sirian pentru a-i face plăcere uneia dintre concubinele sale deoarece aceasta, se zice, fiind persană de neam şi tânjind după poienile din munţii săi, i-a cerut regelui să imite, printr-o grădină plantată, peisajul deosebit din Persia. Parcul avea o mărime de patru "plethra" pe fiecare latură şi, de la intrare, grădina se înclina ca o coastă de deal şi mai multe părţi ale structurii se înălţau unele deasupra celorlalte, încât întregul ansamblu avea înfăţişarea unui teatru. Când au fost construite terasele urcătoare, dedesubt s-au construit galerii care susţineau toată greutatea grădinii plantate şi se înălţau încetul cu încetul una peste alta de-a lungul intrării în galeria cea mai sus, care avea 50 de coţi, purta cea mai înaltă suprafaţă a parcului, care fusese construită la acelaşi nivel cu zidul circular, fortificat şi ornamentat cu creneluri ale cetăţii
Update în curând

Contribuţia României la cultura universală

2009-12-30T21:06:00.000+02:00

România are şi ea pe lângă o groază de "defecte" şi o serie de aspecte pozitive. Pe plan internaţional avem personalităţi ce au schimbat soarta a multe milioane de oameni. Urmăriţi clipul pentru a fi pe deplin lămuriţi.

Ştiaţi că

2009-12-29T16:18:00.001+02:00

Atunci când conducătorii japonezi din vechime s-au mutat într-o nouă capitală, ei au poruncit ca cele mai sfinte temple să fie dezasamblate, mutate şi reasambalte pe noul loc.
Sute de ani cupola pantheonului lui Agrippa din Roma a fost cea mai mare din lume. Ea măsoară 42 de metri în diametru şi este susţinută de ziduri groase de 5 metri.
În Evul Mediu oamenilor le plăceau să trăiască lângă o mânăstire. Aceasta era de multe ori singurul spital din zonă sau singura şcoală. Mânăstirea era şi un fel de "hotel" permiţându-şi să găzduiască anumite persoane.
Principiul pârghiei - Oamenii şi animalele pot ridica greutăţi foarte mari fără mecanisme complicate. O greutate ce exercită o forţă mai mică este suficientă cu ajutorul unei pârghii (un lemn spre exemplu) să ridice un element cu o masă ridicată.
Primul zgârie-nori a fost ridicat în 1884 în SUA, oraşuk Chicago. Nu avea decât 10 etaje.

Harta religiilor

2009-12-28T20:41:00.000+02:00

Principalele religii la nivel mondial sunt:
- religia musulamană - 19,8 %
- religia catolică - 17,4%
- hinduşi - 13,3 %
Sursa

25 decembrie 1989 - 2009. 20 de ani de la un proces al amatorilor

2009-12-25T18:50:00.000+02:00

   Crăciunul lui 1989 va rămâne de neuitat în istoria României. Revoluţia atingea punctul culminant prin procesul intentat soţiilor Ceauşeşcu. Până şi Saddam Hussein a avut parte de o judecată civilizată. S-a demonstrat că noile autorităţi reveneau la practice politice antebelice.
   Pe YouTube sunt prezentate momentele de la Târgovişte - unitatea militară de lângă gara Târgovişte. Ţin minte ce se petrecea atunci de la televizor. În 1989 aveam cinci ani şi bunicul îmi zicea de atunci cât de rău va fi sub Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu. Simţeam, aproape incredibil, emoţiile a ceea ce se petrecea la tv.
   Acum când revăd simulacrul de judecată şi modul de comportament al celor aduşi să aplice dreptatea nu pot să nu mă încrunt. Amatorism la cote înalte, indiferent că era un dictator. Era om şi avea drepturi. Putea fi aplicată pedeapsa cu moartea dar după ce se limpezeau apele. În fine, multe sunt lăsate în cumpănă. Informaţii noi vor veni şi or să acopere găurile negre din prezent.

Harta emisiilor de carbon la nivel global

2009-12-21T20:40:00.002+02:00

Sursa

Acum 20 de ani - Nicolae Ceauşescu vorbeşte de evenimentele de la Timişoara

2009-12-21T12:36:00.000+02:00

Dacă aveţi răbdare şi veţi asculta discursul veţi zâmbi la greşelile de exprimare. Şi în prezent avem o clasă politică cu probleme serioase la gramatica limbii române.

Viaţa politică internaţională la mijlocul secolului al XIX-lea

2009-12-21T10:24:00.000+02:00

Europa a cunoscut o schimbare importanţa în plan politic intern şi extern după revoluţiile din 1848. Ideile: revoluţiei franceze, perioadei napoleoniene au avut un impact major asupra continentului iar aceste revoluţii sunt vizibile după 1848.

Continentul european a cunoscut, în secolul al XIX-lea numeroase schimbări în plan politic, economic şi social. Putem spune că acest secol prefigurează secolul XX. Între primul rând a avut loc o revoluţie demografică pe bătrânul continent. Astfel între anii 1800 şi 1870, populaţia Europei a crescut de la 200 de milioane la 300 milioane de locuitori.

În 1871, totul este pregătit pentru ca Europa, puternică datorită dinamismului său demografic şi industrial, să se instaleze în Africa şi Asia de Sud-Est[1].

Secolul al XIX-lea corespunde unei revoluţii industriale şi sociale. Dezvoltarea industriei determină apariţia unei noi clase sociale: proletariatul muncitoresc[2]. Dar importanţa sa este mică în Europa Vestică, cu excepţie Marea Britanie, până în anul 1870.

Celelalte clase sociale sunt: aristocraţia funciară, ţărănimea, clerul, burghezimea, orăşenii. Fiecare mare putere a Europei are câte o structură socială, diferită în cea mai mare parte a cazurilor. Lărgirea censului a determinat, în general, în Europa la o slăbire a influenţei aristocratice în politică.

Europa era traversată de contraste puternice economice, sociale, politice de la est la vest. Europa de Est şi Sud-Est era cantonată până în 1850 în tradiţii medievale mai degrabă decât moderne. Imperiul Otoman era în derivă şi supravieţuia doar datorită intereselor marilor puteri vest europene.

Revoluţia economică a transformat Marea Britanie într-o importantă putere industrială şi deasemeni a modificat economia Germaniei şi a Statelor Unite ale Americii. Franţa rămâne o mare putere rurală[3].

Ideologia dominată în plan politic european este liberalismul. Acesta se naşte în Europa Occidentală şi se răspândeşte treptat, în ţările supuse mai mult sau mai puţin influenţei sale. Liberalismul apare în Marea Britanie şi acordă o mare importanţă individului, ideii de progres şi celei de libertate.

Liberalismul este legat de cea mai dinamică clasă socială: burgezia.

Singura ţără europeană care promovează liberul schimb este Marea Britanie. Celelalte mari puteri: Franţa, Germania, Austro-Ungaria, Italia folosesc tarife protecţioniste. Marile puteri sunt puse în faţa nevoii de a face rost de pieţe de desfacere pentru bunurile manufacturate. O oportunitate era dată de colonialism.

Europa cunoaşte, în secolul al XIX-lea, o evoluţie în plan religios. Religia catolică atinge un punct minim de enoriaşii în ţări ca Franţa şi Germania. Astfel în Franţa la nivelul anului 1834 doar 3,5 % dintre locuitorii sărbătoresc Paştele[4]. Per total se poate spune că Bisericile continuă să-şi transmită mesajul şi aşteaptă vremuri mai bune.

Continentul este implicat în colonialism şi majoritatea cultelor importante au întrezărit oportunitatea de a-si lărgi numărul de adepţii.

În plan politic, Europa secolului XIX, cunoaşte numeroase mişcării naţionaliste şi revoluţionare. Congresul de la Viena din 1815 nu a reuşit să stopeze avansul ideilor revoluţiei franceze.

În perioada aniilor 1815 – 1848, naţionalismul german, italian, român prinde contur. În anul 1815 se formează Sfânta Alianţă din Rusia, Prusia şi Imperiul Habsburgic. Principalul său obiectiv era menţinerea statu-quo-ului teritorial stabilit la Viena. Eşecul său se vădeşte prin persistenţa şi întărirea liberalismului. Drept opoziţie la politica Sfintei Alianţe în Europa sunt puse bazele a numeroase societăţi secrete: carbonarii în Italia, communeros în Spania, Burchenshoften în spaţiul german, Eteria greacă.

Mişcarea liberală s-a extins între anii 1830 – 1848.

La 1850 până în 1870, Europa este traversată de tendinţe reacţionare şi liberale, naţionalisme, expansiune economică şi implicit ascensiunea proletariatului[5].

S-a menţinut o atitudine reacţionară, opusă liberalismului, în Rusia, Prusia şi Austro-Ungaria. Regimul politic din Rusia a primit o caracterizare succintă: “ Autocraţie sprijnită pe nobilime, birocraţie şi ortodoxie”[6]

Se poate spune că perioada dintre anii 1850 – 1870, perioada a fost începută sub auspiciul reacţiunii şi se încheie cu triumful parţial al naţionalismului. Iau naştere două state naţionale: Germania şi Italia. România îşi pune bazele statului naţionalîn 1859 prin dubla laegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza. Germania şi Italia îşi definitivează statul naţional.

Între anii 1871 – 1914, Europa evoluează într-un mod rapid. Se constată un progres general al industrializării. Evenimentele internaţionale se accelerează. Comunicaţiile şi transmisiunile scurtează distanţele.

Albert Jourcin într-un capitol al cărţii “ Istoria universală – Evoluţia lumii contemporane” emite părerea că: “ Între anii 1872 – 1901, au fost 30 de ani de echilibu fragil. Puterile Europei se consacră industrializării şi expansiunii coloniale. Problemele sociale îşi găsesc o rezolvare în emigrare pe care nici o mare putere europeană nu o îngrădeşţe”[7].

Nicolae Ciachir afirmă: “ Perioada cuprinsă între 1878 şi declanşarea primului război mondial a fost marcată de o tot mai accentuată ascuţire a contradicţiilor dintre marile puteri, interesate în acapararea de noi teritorii, zone de influenţă şi pieţe de desfacere, de constituire a unui nou sistem de alianţe”[8].

Pe acest fundal şi economic se formează cele două alianţe politico-militare: Antanta şi Puterile Centrale. Aceste două înţelegeri strategice au izvorât din dorinţa diplomaţiei europene de a fi în siguranţă. Din acelaşi motiv s-a desfăşurat şi o cursă a înarmărilor. Drumul spre primul război mondial era deschis.

[1] *** Istoria universală, vol 3, Evoluţia lumii contemporane, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006, p. 93.

[2] Ibidem, p. 93.

[3] Ibidem, p. 107

[4] Ibidem, p. 121.

[5] Ibidem, p. 152.

[6] Apud, Istoria universală, vol 3, op. cit., p. 152.

[7] Istoria universală, vol 3, op. cit., p. 154.

[8] Nicolae Ciachir, Istoria politică a Europei de la Napoleon la Stalin, Editura Oscar Print, 1997, p. 152 – 153.

Piramida lui Keops - Cele şapte minuni ale lumii antice

2009-12-21T10:12:00.000+02:00

Piramidele sunt un simbol al civilizaţiei antice egiptene. Cea mai mare dintre piramide şi singurul monument din lista celor şapte minuni ale lumii antice existent şi în prezent este piramida lui Keops situată pe platoul de la Giseh.
A fost construită în timpul dinastiei a IV-a pentru faraonul Hufu sau Keops aşa cum îl numea istoricul grec Manethon. Construcţia funerară egipteană este legată de conceptul de piramidă. Poporul egiptean avea o religie politeistă şi credea în viaţa de după moarte.
Keops a fost fiul lui Sneferu, primul faraon din Dinastia a IV-a, şi cunoştea foarte bine particularităţile de construcţie ale unei piramide. Ceea ce uimeşte este simetria blocurilor de piatră. Aceasta era obţinută prin ...observarea stelelor. Busola nu fusese descoperită.
Ca să vă faceţi o idee despre fabulosul din spatele piramidelor de mari dimensiuni nici până în prezent nu se cunoaşte modul exact în care au fost ridicate. Există trei ipoteze:
1. Rampe care înconjurau construcţia de bază şi se înălţau odată cu piramida;
2. O singură rampă ce se întindea în deşert şi se lungea cât este necesar pentru înălţarea piramidei;
3. Schele care ridicau blocurile de piatră.
Date despre piramida lui Keops:
- înălţimea sa este de 145,75 metri;
- laturile au fiecare câte 229 metri;
- se întinde pe 5,37 ha;
- aproximativ 2.300.000 blocuri de piatră cu greutatea între 2 şi 15 tone;
Herodot, primul istoric, vorbeşte de ridicarea piramidei lui Keops în douăzeci de ani (Keops a domnit peste Egipt 23 de ani) şi de o forţă de muncă de 100.000 de oameni.
Marea piramidă, cum mai este numită, este însoţită de două construcţii similare de dimensiuni mai reduse. Acestea aveau un nume oficial:
- "Keops aparţine zărilor"
- "Măreţ este Kefren"
- "Mykerinos este divin"
Piramida lui Keops şi-ar găsi loc şi în o listă cu şapte minuni contemporane.

Bibliografie: Peter A. Clayton, Martin J. Pierce, Cele şapte minuni ale lumii antice, Editura Orizont Enciclopedic, Bucureşti, 2006, p. 25 - 53.

Linkuri istorice, ep 13

2009-12-20T19:06:00.000+02:00

Nu am mai scris pe acest blog şi chiar îmi pare rău. Timp am avut dar din lene nu am uploadat ceva. Este bine că alte persoane sunt consecvente.
1. Un interviu cu Neagu Djuvara - vă las să vă bucuraţi de el la sursă.
2. Cât durează un an? Ştiu că aveţi în gând un răspuns - 365 de zile şi şase ore dar problema nu este atât de simplă pe cât pare. Urmăriţi un video explicativ.
3. Un nou joc de cultură generală online. Presupun că de ai ajuns pe acest blog te interesează istoria. Şi poate ai şi ceva cunoştinţe. Le poţi verifica pe Iluminatus.ro.

Anul astronomiei: Cât durează un an?

2009-12-20T18:58:00.000+02:00

Sursa

Istoria Vechiului Testament

2009-12-15T12:19:00.000+02:00

Biblia sau Sfânta Scriptură este alcătuită din Vechiul şi Noul Testament. Vă voi prezenta în rândurile ce urmează istoria apariţie primului capitol – Vechiul Testament. Înainte de a trece la conţinutul articolului trebuie să subliniez importanţa Bibliei – prima şi cea mai tipărită carte din lume.
      Sunt multe religii care au la bază – Biblia (religia catolică, ortodoxă, religiile protestante apărute în secolul al XVI-lea).
      Vechiul Testament prezintă istoria unui popor – poporul evreu. Normal că trebuie aplicată o critică echilibrată acestei surse de informaţii. Mare parte din poveştile de acolo s-au transmis generaţii de-a rândul pe cale orală şi au apărut exagerări menite să reliefeze importanţa unor evenimente.
      Capitolele Vechiului Testament sunt:
- Geneza;                                                           - Eclesiastul;
- Exodul;                                                            - Cântarea Cântărilor;
- Leviticul;                                                         - Isaia;
- Numeri;                                                           - Ieremia;
- Deuteronomul;                                                 - Plângerile lui Ieremia;

- Iosua; - Ezechiel;

- Judecătorii;                                                      - Daniel;
- Rut;                                                                 - Osea
- Cartea întâi a lui Samuel;                                  - Ioel;
- Cartea a doua a lui Samuel;                               - Amos;
- Cartea întâi a Împăraţilor;                                 - Obadia;
- Cartea a doua a Împăraţilor;                              - Iona;
- Cartea întâi a Cronicilor;                                   - Mica;
- Cartea a doua Cronicilor;                                   - Naum;
- Ezra;                                                                - Habacuc;
- Neemia;                                                           - Ţefania;
- Estera;                                                             - Hagai;
- Iov;                                                                  - Zaharia;
- Psalmii;                                                            - Maleahi.
- Proverbele;
       La început se vorbeşte de facerea lumii, de Paradis, Adam şi Eva şi păcatul originar, potopul şi Noe. Istoria poporului evreu începe cu Avraam, şi Sara. El se pregăteşte să se îndrepte spre ţara promisă Canaan. El încheie cu Dumnezeu un pact denumit Vechiul Legământ (de aici şi denumirea dată acestui capitol al Bibliei – Vechiul Testament).
      Din cauza foametei poporul evreu se îndreaptă spre Egipt de unde este eliberat de Moise. Acesta nu ajunge în Ţara Făgăduinţei ci Iosua este cel ce îşi conduce poporul aici. Tot Iosua este cel ce distruge cel mai vechi oraş din lume – Ierihon.
      Regele David stabileşte capitala la Ierusalim. Solomon este regele în timpul căruia regatul Israel ajunge la maxima înflorire. După acesta urmează o scindare a regatului în Israel şi Iudeea. Ierusalimul este cucerit de babilonieni şi evrei sunt nevoiţi să plece în pribegie. Ezdra îi aduce în ţară şi se revine la statutul anterior fără a mai fi atins nivelul anterior.
       Vechiul Testament este împărţit în mod diferit, în funcţie de religia care îi acordă atenţie. Spre exemplu, la iudei sunt trei cărţi:
- Tora (cele cinci cărţi ale lui Moise);
- Profeţii (Nebihim);
- Scripturile (Ketubim)
        Toate trei formează Biblia Ebraică sau Tanakh.
        Cum spuneam anterior Vechiul Testament nu trebuie înţeles în sensul strict istoric. Avem multe mituri şi legende în cuprinsul său precum Sodoma şi Gomora, Potopul şi Noe, distrugerea Ierihonului de către Iosua(legende cuprinse şi în alte culturi din spaţiul Orientului Antic).
         Nu trebuie să subjugăm informaţiile cuprinse în această parte a Bibliei concepţiei noastre legată de istorie. Avem un alt sens, o dovadă a credinţei religioase dezvoltată în timp. Trebuie recunoscut că multe dintre povestiri au un sâmbure de adevăr care le dă veridicitate. Dar până la acceptarea textuală a ceea ce scrie este un pas lung ce nu ar trebui făcut de un cititor modern al Bibliei.

Cărţi de istorie

2009-12-13T23:28:00.000+02:00

Care ar fi ultima carte de acest fel pe care ai citit-o?

Cauzele reformei religioase

2009-12-12T23:50:00.000+02:00

Reforma religioasă este un proces amplu ce are ca perioadă de început secolul al XVI-lea. În primul rând există în rândul laicilor o nemulţumire faţă de Biserică. Sub termenul generic "biserică" vorbim de Biserica Catolică cu centrul la Roma.
În 1054 a avut loc Marea Schismă. Biserica Catolică îţi exercita autoritatea asupra vestului Europei (Spania, Franţa, Germania, Austria, Italia, Cehia, Ungaria). Clerul era o categorie socială privilegiată, scutită de dări şi cu posesiuni însemnate. Taxele bisericii apăsau asupra celei mai sărace categorii sociale - ţărănimea. Regele şi nobilimea nu vedeau bine averile bisericii şi nici influenţa acesteia.
Epoca modernă ce tocmai începuse la sfârşitul secolului al XV-lea este legată de burghezie - ei locuia la oraş şi principala sa activitate era legată de sectorul bancar şi comerţ. În opinia lor biserica trebuia să fie mai simplă, lipsă de fast şi cu o morală activă.
Umanismul ce redescoperise valorile epocii antice era un aspru critic al manifestărilor clerului catolic.
Toate aceste elemente enumerate mai sus au dus la apariţia reformei religioase. Un rol important l-a avut şi Martin Luther care a ştiut să sintetizeze dorinţele maselor în tezele publicate în 1519 la Wittenberg. Scrierile şi criticile sale, în mod implicit, aveau ca pretext existenţa indulgenţelor (modalităţi prin care Biserica în schimbul unei sume de bani se angaja să ierte păcatele celui ce plătea). Germania era terenul propice pentru noul curent religios prin existenţa a numeroase principate reunite sub denumirea de Sfântul Imperiu Roman de Neam German ce avea doar o autoritate nominală.
Estul Europei şi biserica ortodoxă nu au cunoscut acest proces sau măcar unul similar.

Cele şapte minuni ale lumii antice

2009-12-12T14:55:00.000+02:00

Sunt sigur că mare parte dintre voi a auzit, cel puţin vag, despre cele şapte minuni ale antichităţii. Dacă aţi fi puşi să le enumeraţi ar apărea o problemă sau cel puţin cunoaşteţi una sau două dintre ele.
Antichitatea este o epocă interesantă, plină de mistere şi construcţii fără egal. Începe odată cu descoperirea scrisului şi se termină în secolul V cu dispariţia Imperiului Roman de Apus - 476.
Lista celor şapte minuni este fixată şi acestea sunt:
1. Piramida lui Keops;
2. Grădinile Suspendate din Babilon;
3. Statuia lui Zeus din Olimpia;
4. Templul zeiţiei Artemis;
5. Mausoleul din Halicarnas;
6. Colosul din Rodos;
7. Farul din Alexandria.
Fiecare dintre ele va fi tratată într-un articol separat. Să facem câteva constatări de ansamblu. Singura ce mai stă în picioare şi uimeşte vizitatorul este şi cea mai veche construcţie din cele şapte minuni - Piramida lui Keops. Lista se pare că a fost întocmită în secolul I î.Hr.

Despre religie şi ştiinţă

2009-12-09T21:43:00.000+02:00

Am downloadat de ceva vreme o serie de cărţi din online. Ştiu că nu este ortodox dar mi-ar fi aproape imposibil să cumpăr toate cărţile ce îmi plac sau mi se par interesante.

Netul funcţionând foarte slab. Am lăsat readerul să se odihnească şi am deschis o carte a lui Dan Brown – Înger şi demon. Nu este cine ştie. De la Codul lui Da Vinci, Dan Brown face romane ce sunt un amalgam de cunoştinţe adevărate şi fabulaţie.

Un exemplu:

— Da. Galilei era un Illuminatus. Şi, totodată, un catolic fervent. El a încercat să îmblânzească poziţia Bisericii faţă de ştiinţă, proclamând că aceasta din urmă nu numai că nu subminează poziţia lui Dumnezeu, ci o consolidează. Galilei a scris la un moment dat că, privind prin telescopul său, a putut auzi glasul lui Dumnezeu în muzica sferelor. El a susţinut că religia şi ştiinţa nu sunt inamici, ci, mai degrabă, aliaţi — două limbi ce spun aceeaşi poveste, a simetriei şi a echilibrului... rai şi iad, zi şi noapte, rece şi cald, Dumnezeu şi Satan. Atât ştiinţa cât şi religia se regăsesc în simetria divină, în continua luptă dintre lumină şi întuneric.

În Înger şi demon se vorbeşte despre CERN, acceleratorul de particule, francmasonerie, Iluminati, Noua Ordine Mondială şi altele. Cum ar spune un amic cu spirit critic avansat: balast. Ce mi-a atras atenţia?

“Conflictul” dintre Biserică şi Ştiinţă.

Orice neofit recunoaşte că biserica catolică a renunţat cu greu la rolul de primadonă în conştiinţa oamenilor. Galileo Galilei este un exemplu a ceea ce putea să îţi facă confreria catolică în caz de afirmaţie aflată în contradicţie cu spiritul catolic. Acum ni se pare deplasat dictonul: “Crede şi nu cerceta”. Dar, la nivel mondial, un conflict există.

Sunt oameni care au rămas blocaţi într-un tradiţionalism vechi de secole (satul românesc ar fi un exemplu) şi o societate modernă ce a uitat de morala creştină şi de valorile acesteia.

Calea corectă, ca întotdeauna, ar fi una de mijloc. Să cercetezi dar în relaţia cu cei din jurul tău să fii corect şi binevoitor. Dar a descrie un comportament şi conduită ideale este uşor. Greu este să aplici dogmele afirmate în scris sau oral.

Istoria-Geografia are nevoie de un alt design?
	Da
	Nu

pollcode.com free polls